Categories: SocialUltima ora

Razboiul taximetristi vs. Uber a dat peste cap Timisoara. Noapte cu urmariri si paza la locuinta primarului Robu

Aproape inexistent până acum la Timișoara, războiul taximetriști – Uber a izbucnit violent în noaptea de sâmbătă spre duminică. S-a lăsat cu urmăriri pe străzile orașului, răniți și mașini avariate, cu audieri la poliției și cu locuința primarului Nicolae Robu păzită de forțele de ordine.

Scandalul ar fi izbucnit într-o parcare de la Iulius Mall, unde niște șoferi de la Uber ar fi agresat un taximetrist. Acesta și-a chemat prin stație colegii, care au venit cu zecile și au reușit să prindă repede trei agresori. S-a pornit apoi în urmărirea celorlalți doi, care au fost și ei prinși și bătuți. Între timp, în locul unde a izbucnit scandalul au ajuns și polițiștii și jandarmii. Mai multe persoane au fost duse la audieri la Secția 4, dar circul a continuat. De această dată, în zona Pasajului Jiul, unde un alt taximetrist ar fi fost atacat de șoferi Uber.

Taximetriștii au ajuns apoi în zona de sud a orașului, unde locuiește primarul Nicolae Robu, și au făcut ture pe Bd. Sudului, claxonând întruna. Edilul șef a fost anunțat de reprezentanții IPJ despre această situație. Spre dimineață, conform tion.ro, un șofer Uber ar fi fost prins de taximetriști în zona Soarelui, în apropiere de locuința primarului și doar intervenția forțelor de ordine a făcut ca acesta să nu fie bătut măr. În zonă au fost plasate mai multe echipaje de poliție, iar sâmbătă dimineață, în partea de sud a Timișoarei erau forțe de ordine pe strada Lidia, între Bd. Sudului și sensul giratoriu de la AEM. „În noaptea de 27 spre 28 ianuarie 2018 polițiștii au fost sesizați prin SNUAU 112 de către mai multe persoane cu privire la faptul că în parcarea unui mall de pe raza municipiului Timișoara mai multe persoane ar fi fost agresate de către taximetriști. La fața locului s-a intervenit de urgență cu mai multe echipaje cât și luptători din cadrul SAS, mai multe persoane fiind conduse la sediul poliției pentru audieri. Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice și efectuează cercetări”, a declarat Ionuț Sîrbu, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Tragedie la Moșnița: s-a răsturnat cu mașina și a murit

Un bărbat de 54 de ani a condus o autoutilitară pe strada Florența din localitatea…

48 de minute ago

Universitatea de Vest din Timișoara lansează programul de pregătire gratuită pentru BAC, consiliere și oportunități academice pentru mii de elevi

Universitatea de Vest Timișoara continuă și în anul 2026 programul de sprijin pentru elevii din…

2 ore ago

Spectacol sub panou! Timișoara bate Ploieștiul în prelungiri

A șaptea victorie la rând pe teren propriu pentru prim-divizionara de baschet SCM Politehnica, echipă…

2 ore ago

Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată s-a modificat. Se dorește eliminarea tratamentelor fiscale preferențiale

Începând cu data de 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări…

3 ore ago

Autostrada A1, plină de gropi periculoase în asfalt. DRDP Timișoara ne anunță că le astupă cu soluții temporare/VIDEO

Șoferii care circulă pe autostrada A1, mai ales pe porțiunea dintre Lugoj și Timișoara, se…

3 ore ago

Conform DEX: Cel mai bun fotbalist – Nicolae Robu

Când un primar se laudă că a atras sute de milioane de euro investiții din…

5 ore ago