17 iunie. Cu sprijinul politic retras și exclus din partid, premierul Sorin Grindeanu face o baie de mulțime în curtea de la sediul PSD Timiș. În ropot de aplauze, el îi declară război fățiș lui Dragnea, anunțând că președintele PSD nu va putea să-l dea afară din partid de câte ori se va înscrie el. Câteva luni mai târziu, Grindeanu se declara bucuros că nu e membru de partid, calitate incompatibilă cu funcția actuală plătită cu 8.000 de euro pe lună.
17 iunie. Ludovic Orban este noul președinte al PNL, umilindu-și la vot contracandidatul Cristian Bușoi: 3.518 la 952. Susținător al lui Bușoi, Nicolae Robu (483 voturi) pierde a doua zi la un scor zdrobitor funcția de prim-vicepreședinte în fața lui Iulian Dumitrescu (1.265). Nici Alin Popoviciu nu are mai mult noroc și pierde în fața lui Gheorghe Falcă un scaun de vicepreședinte regional. Ca umilința să fie supremă, Robu pierde și cursa pentru a fi membru simplu în Biroul Executiv. Cum voturile n-au mai fost numărate de Sanda Greblă și Ionuț Nasleu, Robu s-a clasat abia pe locul 23 din 40 de candidați. Certat dur în urmă cu puțin de timp de Nicolae Robu, Ben Oni Ardelean este singurul reprezentant al Timișului care obține o funcție de vicepreședinte în noua conducere a PNL.
18 iunie. Chiar a doua zi după ce Sorin Grindeanu s-a îmbăiat în mulțimea PSD-istă adusă cu autocarele din Caraș-Severin și Timiș, deputatul Matei Suciu a spart unitatea filialei. El a anunțat că va vota moțiunea de cenzură împotriva lui Grindeanu.
19 iunie. Fiindcă a afirmat că-l susține pe Sorin Grindeanu, Freddy Simonis pierde funcția de secretar al Grupului PSD din Camera Deputaților.
21 iunie. Caz inedit în lumea civilizată. PSD își dă jos propriul guvern prin moțiune de cenzură. Dragnea și ai lui au transpirat serios, obținând doar cu opt voturi mai mult decât avea nevoie pentru a-l demite pe Grindeanu. Scene unice, PSD-iștii se bucură, aplaudă și se pupă între ei la anunțarea votului de parcă ar fi dat jos un guvern al… Statului paralel.
22 iunie. Circul de proastă factură din PSD nu s-a terminat cu votul din parlament. După ce și-au dat demisiile din funcții în perioada în care Sorin Grindeanu era premier, mai mulți miniștri vor acum să-și retragă demisiile. Printre aceștia, Olguța Vasilescu, Sevil Shhaideh, Ana Birchall și alții.
23 iunie. Nicolae Robu exultă și salută plecarea lui Sorin Grindeanu din fruntea guvernului.
26 iunie. Incompetentul incompetenților în evaluarea pe care Darius Vâlcov a făcut-o Guvernului Grindeanu, Mihai Tudose, ministru al Economiei, este propunerea PSD pentru funcția de premier. Klaus Iohannis acceptă propunerea în aceeași zi.
4 iulie. Cu mâna lui, primarul Robu taie finanțarea, oricum modestă (70.000 de lei), pentru clubul de șah AEM Luxten. Atenție, e vorba de singura echipă din Timișoara câștigătoare a Cupei Cmapionilor Europeni. Se întâmpla în 1998.
4 iulie. Robu a tăiat banii de la șah, dar dă 400.000 de lei pentru un SF privind construirea din banii primăriei a unei săli polivalente. Un proiect cu adevărat SF în actuala conjunctură economică.
4 iulie. E oficial. O altă năstrușnicie marca Robu este adoptată în consiliul tocal. Astfel, centrul Timișoarei devine interzis pentru biciclete, trotinete, triciclete, role etc.
5 iulie. Vin rezultatele la Bac. În Timișoara sunt două licee cu promovabilitate 100%: „CD Loga” și „Grigore Moisil”. La polul opus, cu niciun elev promovat, sunt Liceul Teoretic Socrates din Timișoara și Liceul Agricol din Orțișoara.
5 iulie. Se completează echipa de conducere a PNL Timiș prin numirea de către Nicolae Robu a controversatului Alin Popoviciu în funcția de secretar general.
10 iulie. Declarație adâncă a primarului Robu în privința (ne)finanțării lui Poli: „Nu s-a oprit nicio finanțare la ACS Poli, doar că nu s-a reluat finanțarea oprită în 2015”. Nici Gâgă n-o zicea mai profund.
11 iulie. Sorin Grindeanu se întâlnește cu primarii social-democrați din județ și le promite că rămâne președinte al PSD Timiș. Asta în condițiile în care a fost exclus din partid.
13 iulie. Guvernul anunță că-i face stadion nou lui Dragnea, la Alexandria, unde activează o echipa de Liga a III-a. Primarul Robu spune că se bucură pentru acest lucru, crezând probabil că după Alexandria vine Timișoara.
19 iulie. Știți care e culmea plagiatului? Să scrii un roman copiind la greu fragmente întregi de pe Wikipedia. Se poate așa ceva? Se poate și a demonstrat-o Maria Grapini.
20 iulie. Fostul activist comunist Petru Andea este numit președinte interimar al PSD Timiș. Nu va face însă prea mulți purici în fiuncția asta.
20 iulie. Avere de bugetar la Primăria Timișoara. Printre altele, șefa Serviciului Resurse Umane, Rodica Aurelian, deține un automobil de lux Lexus și un apartament în Tenerife.
21 iulie. Începe noua ediție de Liga I la fotbal. În fața a 20.000 de spectatori, Poli pierde acasă cu Steaua, scor 0-1. Și asta în condițiile în care din minutul 35 Poli a jucat cu un om în minus.
25 iulie. Secretarul general al PSD, Marian Neacșu, vine la Timișoara pentru a face ordine în filiala social-democrată. Prea multe nu rezolvă, cu excepția faptului că Andea nu mai este președinte interimar. PSD Timiș urmează să fie condus de Călin Dobra, dar nu din poziția de președinte interimar, ci din funcția pe care o deține, cea de președinte executiv.
28 iulie. Pe urmele soțului Dorel Cojan, Rodica Cojan este numită director interimar la Direcția de Asistență Socială. O direcție proaspăt înființată special pentru soția șefului Poliției Locale.
29 iulie. În fine, Sorin Grindeanu face contestație oficială împotriva deciziei de excludere din PSD.
3 august. În plenul Consiliului Local organizat cu ocazia Zilei Timișoarei, primarul Nicolae Robu propune alocarea cinci milioane de lei pentru ACS Poli. Lipsind doi consilieri liberali, Robu retrage proiectul după două ore de discuții. Ulterior nu va mai încerca.
4 august. Un val de căldură fără precedent se abate asupra Timișoarei. Întregul județ Timiș este sub cod roșu de căldură. Spitalele sunt asaltate de pacienți care suferă din cauza caniculei.
6 august. Termenul pentru depunerea ofertelor pentru proiectarea și execuția Centurii de Sud se amâna pentru a cincea oară. Nu-i de mirare că un an întreg s-a bătut pasul pe loc cu această investiție.
7 august. Apropo de centură, niște tipi inteligenți i-au făcut traseul astfel încât să distrugă o pistă de biciclete realizată la Giroc pe bani europeni.
8 august. Din cauza problemelor financiare este desființată echipa a doua a lui ACS Poli.
9 august. Cardiologia de la Pădurea Verde aproape că intră în stop cardiac. Fără investiții de doi ani, nu se mai pot face intervenții chirurgicale din cauza caniculei.
17 august. Hoteluri de patru stele, servicii all-inclusive. Sute de angajați din primăriile din Timiș sau instituții de stat au fost în stațiunile de pe Litoral la așa-zise cursuri de perfecționare. Chiar beneficiarii recunosc că „perfecționarea” s-a făcut la bere, în cluburi de fițe sau pe plajă.
SCM Politehnica Timișoara joacă în avans, în Liga Națională de handbal, etapa a XI-a, cu…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 19.11.2024, unde se vor executa reparaţii…
Timișoara va găzdui, la mijlocul lunii viitoare, în organizarea primăriei, dezbaterea „35 ani de libertate…
Marţi, 19 noiembrie, vor avea loc mai multe întreruperi ale serviciilor furnizate de Colterm, acestea…
Luni seara, după orele 18, ISU Timiș a fost anunțat despre producerea unui accident între…
Deputatul USR de Timiş, Cătlin Drulă, s-a dezlănţuit la adresa liderilor PSD, pe marginea scandalului…