Reprezentativa de futsal a României a fost învinsă, cu scorul de 1-4, de selecţionata Portugaliei, în primul meci din grupa C a Campionatului European.
Golurile lusitanilor au fost marcate de Pedro Cary, Fabio Cecilio, Ricardinho şi Bruno Coelho, în timp ce pentru România a înscris Stoica. Ricardinho, cel mai bun jucător de futsal din lume, a făcut din nou spectacol și a punctat pentru 3-1 după o fază senzațională: piruetă în careul României, urmată de o rabona pe lângă portarul Tonița. De menționat că Ricardinho a avut și două assist-uri în fața României.
De la Informatica Timişoara, au fost prezenti selecţionerul Robert Lupu, care a dat dovadă de mult curaj, atacând de multe ori fără portar, fiind însă şi pepdepsit de lusiotani la golul 4, de Savio, cel mai bun român de pe teren – driblinguri fine, ocazii şi coautor la golul lui Mimi Stoica, şi Felipe Oliveira. Al doilea meci din grupă, România – Ucraina, este programat vineri, de la 21.45. Primele două clasate din grupă vor merge în sferturile de finală. România a mai fost prezentă până acum de trei ori la Campionatul European: în 2007 a terminat pe locul 6, în 2012 a încheiat pe poziția a 7-a, iar în 2014 a fost pe locul 6.
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…
Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…