Concluzie de taximetrist, dupa intalnirea cu Robu: Uber face concurenta si transportului in comun!

Reprezentanții firmelor de taximetrie din Timișoara s-au întâlnit, miercuri după-amiază, cu primarul Nicolae Robu. Nu s-a luat vreo decizie și edilul nu s-a angajat la nimic concret, dar șoferii de taxi speră să li se dea dreptate. Peste 30 de zile vor afla și ce măsuri va lua administrația locală.

Taximetriștii din Timișoara și-au trimis reprezentanții la discuții cu primarul Nicolae Robu. Asta, după, ce în ultimele 10 zile, au existat numeroase dispute pe tema legalității sistemului Uber, raportat la taximetria clasică. Au avut loc și altercații fizice, șoferii de taxi au claxonat noaptea pe sub geamurile primarului, apoi au participat la un protest neautorizat pe străzile orașului, motiv pentru care au fost amendați pe capete de poliție. Marți, după ce au fost verificați din nou în trafic de polițiști, șoferii de taxi s-au întâlnit în zona stadionului, pentru a pune la cale un plan de bătaie. Miercuri după-amiază, reprezentanții lor s-au întâlnit cu primarul Nicolae Robu. „Ne-am dus la primărie, pentru că primăria este cea care ne-a autorizat. Ei sunt practic «tăticii» noștri. Le-am spus că este un contract de atribuire în gestiune unde, la articolul 7, la litera f, se spune că primăria trebuie să ne sprijine pentru concurența neloială de pe piață. Au participat reprezentanți de la toate firmele de pe piață și credem că lucrurile se vor îndrepta. Așteptăm să vedem ce măsuri vor lua ei, primăria, poliția și cei îndreptățiți. Nu vrem să ne facem singuri dreptate, am spus autorităților ce se întâmplă. Am mers cu Legea 38, am mers cu acest contract, vedem ce măsuri se vor lua. Așteptăm. Peste vreo 30 de zile mai avem o întâlnire, să vedem la ce rezultate am ajuns”, a explicat Tudorel Peșteleu, patronul celei mai mari firme de taximetrie din Timișoara. Unul dintre argumentele cu care acesta și-a susținut cauza în fața primarului Robu este cel puțin neobișnuit. „Această aplicație care se utilizează face concurență și transportului în comun, nu numai nouă”, a mai spus Peșteleu.

Marți, înainte de discuția cu taximetriștii, Nicolae Robu spunea că, din punctul lui de vedere, rezolvarea problemei ține de justiție. „Eu aprob orice protest, dar nu oriunde. Să nu-și închipuie cineva că o să chinuie zeci de mii de timișoreni! Să-și facă protestul astfel încât să creeze disconfort minim pentru timișoreni. Dar ce cred că rezolvă cu protestul? Dacă vor cu adevărat să-și rezolve problema, trebuie să se adrese instanței de judecată. Dacă procedează așa, și mai mulți dintre timișoreni o să renunțe la serviciile lor și o să meargă cu Uber”, declara edilul.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Prețul stabilității iluzorii: de ce guvernarea prin ezitare ne împiedică să avansăm

România nu este condusă de o coaliție. Este administrată printr-un armistițiu administrativ cu program zilnic, unde…

2 ore ago

AS Tour Timişoara vă invită la un sejur de vis în care să descoperiţi secretele Deltei Dunării

În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele,…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 7 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 07.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi

Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al…

17 ore ago

O sugestie interesantă din partea Visit Timiș la final de săptămână: sunteți invitați într-un oraș cu totul special

Weekend-ul acesta profităm de vremea bună și Visit Timiș are o sugestie interesantă pentru toți…

18 ore ago

Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță

Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități…

18 ore ago