Parfum de gunoi peste 4 sate si autostrada. Oamenii nu pot deschide nici geamurile

Sute de familii din Timiș respiră aer cu miros de gunoi, pentru simplul motiv că au ghinionul să locuiască în apropierea deponeului de la Ghizela. Se simte încă de pe autostradă, susține un consilier județean, care cere să fie luate măsuri imediate. Promisiuni există demult.

Consilierul județean PNL Tiberiu Lelescu a adus din nou în discuție în plenul CJ mirosul pestilențial degajat de la deponeul de la Ghizela. Acesta afectează locuitorii din câteva sate și le creează tot felul de probleme. „Nu s-a rezolvat nimic. Ar fi cazul. Locuitorii din patru sate din jur, din Topolovăț, Chizătău, nu pot să-și valorifice casele, pentru că e poluarea de care spuneam. Dacă treceți pe autostradă, simțiți, pe o porțiune de câțiva kilometri, că este un miros care vă deranjează. Sunt mulți locuitori care nu pot să deschidă geamul că le intră mirosul”, a afirmat liberalul. În urmă cu o săptămână, CJ Timiș a recepționat, la Ghizela, o parte din a doua celulă pentru depozitarea gunoiului. Capacitatea stației de levigat a fost mărită în această iarnă și urmează să înceapă un proiect legat de stația de levigat, mai exact în ceea ce privește calitatea aerului. Investiția, care ar trebui finalizată în primăvară, este de aproximativ 212.000 de euro și vizează filtrele pentru mirosuri și întreg sistemul care va diminua „parfumul”. „Sper ca după închiderea acestei investiții să nu mai avem această problemă la deponeul de la Ghizela”, i-a răspuns lui Lelescu, în plen, președintele CJ Timiș, Călin Dobra.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

4 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

4 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

6 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

6 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

7 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

9 ore ago