Arhiva pentru eticheta: ghizela

Războiul RETIM – CJ Timiș continuă. Acum disputa e pe stațiile de tratare a levigatului de la Ghizela

Războiul RETIM – CJ Timiș continuă. Acum disputa e pe stațiile de tratare a levigatului de la Ghizela

Conflictul dintre fostul operator al gropii de gunoi de la Ghizela și Consiliul Județean Timiș, care deține locația, are astăzi un nou episod. De această dată, motiv de dispută este stația de tratare a levigatului care provine din cele două celule de depozitare deja închise. Pe de o parte, CJT spune că a cerut RETIM

CJT a aprobat rezilierea contractului existent cu Polaris M Holding pentru Deta, Jimbolia și Făget

Ceea ce era de așteptat s-a întâmplat, iar Consiliul Județean Timiș a aprobat rezilierea contractului cu societatea Polaris M Holding, care se ocupa cu operarea stațiilor de transfer de la Jimbolia, Deta și Făget, respectiv centrul de selectare a deșeurilor de la Timișoara. Disputa a pornit săptămâna trecută, când cei de la societatea amintită a

Celula 2 stanga ecran + Celula 1 inchisa dreapta ecran

RETIM solicită în instanță o ordonanță președințială, pentru evitarea riscurilor grave de mediu la Celula 2 din DDN Ghizela

RETIM Ecologic Service S.A. avertizează că Depozitul de Deșeuri Nepericuloase (DDN) Ghizela este expus unui risc de mediu, ca urmare a deciziei Consiliului Județean Timiș de a-I interzice accesul în depozit pentru efectuarea lucrărilor obligatorii de conservare la Celula 2.2. Reprezentanţii RETIM afirmă că “decizia CJ Timiș survine după rezilierea unilaterală, abuzivă a contractului de

RETIM acuză: CJ Timiș – preluare întârziată la DDN Ghizela! Lipsa de transparență a autorităților afectează operațiunile la Ghizela

 Preluare parțială, întârziată de compania nou înființată de Consiliul Județean Timiș și lipsă de coordonare: autoritățile nu au realizat la timp procedura de preluare a activității și a personalului, deși au impus termenul-limită de 20 octombrie;  Selecție netransparentă la Eco Serv Timiș S.R.L.: decizia imparțială, luată fără criterii clare, afectează direct viața profesională

CJT a aprobat contractarea de urgență a unui operator care să se ocupe de activitățile de sortare și transport a deșeurilor din județ

Consilierii județeni timișeni au aprobat, vineri la prânz, două proiecte extrem de importante pentru funcționalizarea societății care ar urma să preia activitatea aferentă deponeului de la Ghizela. Astfel, societatea înființată de CJ Timiș are acum un buget și o schemă de personal. De asemenea, a fost aprobată găsirea unui prestator temporar, care să semneze cu

Retim contestă în instanță rezilierea contractului pentru Ghizela. Societatea așteaptă tarife majorate pentru clienți și creșterea poluării/VIDEO

Cei de la Retim nu par deloc împăcați cu decizia de reziliere a contractului de gestionare a deponeului de la Ghizela și spun că sunt pregătiți să conteste în instanță hotărârea Consiliului Județean Timiș de a întrerupe înțelegerea cu compania. În ceea ce privește populația și firmele care beneficiau de colectarea deșeurilor, cei de la

RETIM solicită autorităților actualizarea capacității Celulei 2 la volumul corect, 1.233.854 mc

Demersul permite evitarea oricărei interpretări eronate și continuarea activității la Ghizela pentru încă 10 luni, scutind timișenii de creșterea costurilor cu salubritatea – Agenția pentru Protecția Mediului Timiș (APM) întârzie de peste 18 luni procedura de revizuire a Autorizației Integrate de Mediu, demarată de RETIM din 31 ianuarie 2024. Prima depunere a fost respinsă în

RETIM Ghizela

RETIM dezminte dezinformările lansate de conducerea CJ Timiș privind starea Celulei 2 de la Depozitul de Deșeuri Nepericuloase Ghizela

RETIM respinge acuzațiile privind depășirea capacității de depozitare pe Celula 2, subliniind că depozitul de deșeuri nu este complet ocupat și că există în continuare suficient spațiu disponibil pentru depozitarea fără riscuri de poluare a mediului a deșeurilor municipale din județul Timiș. Confuzia generată în spațiul public referitoare la volumul Celulei 2 provine dintr-un calcul

CJT e pregătit să preia administrarea gropii de gunoi de la Ghizela. Concluziile controlului, prezentate în plen

Ultima ședință a Consiliului Județean Timiș a adus și prezentarea rezultatelor controlului efectuat la deponeul de deșeuri de la Ghizela. S-a măsurat gradul de umplere a celulei 2, modul în care este efectuat managementul deșeurilor, dar, mai ales, modul în care se rezolvă problema levigatului. Concluziile trase în urma verificărilor arată că cea mai mare

Proiectul noii firme care va administra groapa de gunoi de la Ghizela, pe repede înainte

Consiliul Județean Timiș nu se lasă și merge pe repede înainte cu proiectul preluării administrării printr-o societate proprie a gropii de gunoi de la Ghizela. Miercuri, șefii instituției au participat la ședința Consiliului Local al comunei Ghizela, pentru a susțile participarea UAT la noua societate, Ghizela urmând să aibă 1% din părțile sociale. Propunerea a

RETIM: Adevărul despre Depozitul Ghizela și deșeurile județului Timiș

Stimați locuitori ai județului Timiș, În ultimele zile au apărut în spațiul public luări de cuvânt ale unor înalți oficiali ai Județului Timiș, care dezinformează opinia publică. Afirmațiile acestora, extrem de vehemente, nu au nicio bază reală. Se încearcă o culpabilizare a RETIM pentru lucruri care în realitate sunt generate de lipsa de acțiune a

Retim anunță că celula 2 de la depozitul de deșeuri Ghizela mai poate prelua gunoi încă doi ani/Foto

Actuala celulă de depozitare a deșeurilor de la deponeul de la Ghizela poate prelua deșeuri timp de aproape doi ani, iar gradul de umplere a acesteia a ajuns la 90%, spune Dan Pascu, directorul Retim. Marile probleme ale sistemului de management al deșeurilor din Timiș este infrastructura și tehnologia învechită, lipsa de selectare mecanico-biologică a

CJT a aprobat transportul (eventual) al deșeurilor în Hunedoara. La Ghizela se verifică gradul de umplere al celulei 2

Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, transportul unei părți din gunoiul județului la un deponeu din Hunedoara. Este a doua astfel de soluție, după obținerea aprobării din partea Aradului pentru a se putea depune deșeurile și în deponeul similar de acolo. Deși are propria groapă de gunoi, administrația județeană timișeană vrea să fie prevăzătoare, pentru

RETIM Ghizela

RETIM – clarificări privind situația de la Depozitul Ghizela

 Până la momentul publicării informațiilor în spațiul public, RETIM nu a primit amenda menționată în postarea Gărzii Naționale de Mediu  NU există scurgeri de levigat la Depozitul de la Ghizela în pânza freatică sau în sol  Captarea gazului de depozit se realizează printr-un sistem format din 25 de puțuri  Deșeurile se

Administrația județeană pregătește deja amenajarea celei de a treia celule de la deponeul de la Ghizela

Consiliul Județean Timiș pregătește licitația pentru realizarea și deschiderea celei de a treia celule pentru depunerea gunoiului, de la deponeul de la Ghizela. Primul pas a fost făcut, se va realiza o expertiză a utilajelor existente deja acolo, pentru a se putea utiliza de noul operator care va fi desemnat. Marți, în cadrul unei ședințe

deponeu ghizela

Tarifele percepute pentru operarea deponeului de la Ghizela, majorate. Decizia trebuie aprobată de consilierii județeni

Pe lista proiectelor care vor intra la votul consilierilor județeni la următoarea ședință a plenului CJT se va afla și un proiect de modificare a tarifelor practicate pentru depozitarea, respectiv la preluarea deșeurilor reziduale, a celor reciclabile, respectiv a celor biodegradabile la deponeul de la Ghizela. Majorarea ar urma să fie corelată cu majorarea indicelui

Începe cea de-a treia campanie de colectare deșeuri voluminoase și periculoase în zona 0 Ghizela

ADID Timiș anunță începerea campaniilor de colectare deșeuri voluminoase și periculoase din menajer în localitățile din zona 0 Ghizela, organizate împreună cu RETIM. Cetățenii care locuiesc în zona 0 Ghizela au la dispoziție aceste campanii, prin care pot preda aceste categorii de deșeuri în mod gratuit, prin aport voluntar la containerele Retim. Localitățile care fac

deponeu ghizela

Proiect de peste un milion de euro din fonduri europene pentru gestionarea deşeurilor din judeţ

Consiliul Judeţean Timiş a lanasat un proiect privind gestionarea eficientă a deşeurilor de la depozitul din Ghizela. Valoarea totală a proiectului este de aproape 5,5 milioane de lei, din care 4,6 milioane de lei reprezintă fonduri europene nerambursabile. Beneficiarii direcți ai proiectului sunt toți cetățenii județului Timis care vor fi deserviți de infrastructura nou creată

Campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase în Zona 0 Ghizela

RETIM împreună cu ADID Timiș organizează o nouă campanie trimestrială prin care sunt colectate deșeurile voluminoase. Nu ratați ocazia să le predați legal și gratuit la containerul RETIM!  Compania RETIM împreună cu ADID Timiș organizează în perioada până în data de 1 iunie 2022 o campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase din zona 0

CJ Timis

CJ Timiș trimite către localitățile din județ suma de 32 de milioane de lei. Cei mai mulţi bani ajung la Ghizela

Suma de 32 de milioane de lei din fondul la dispoziția Consiliului Județean pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Timiș pe anul 2022, a fost distribuită vineri de consilierii județeni spre mai multe localități din județ. Cei mai mulți bani s-au dus spre Ghizela, cu 994.000 de lei. Votul asupra ”Proiectului de hotărâre privind aprobarea repartizării

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.