Categories: Primăria Timişoara

Apa calda si caldura vs. metrou si fantana. Slalom printre zeci de procese pentru societatea de termoficare

Să fim vizionari și să privim cu încredere spre un viitor în care Timișoara va avea și metrou, și fântână muzicală, și parcări, și inele de circulație ca la Viena. Dar ce facem când, în prezent, avem de rezolvat chestiuni mai din viața de zi cu zi, cum ar fi… apa caldă și căldura? Societatea de termoficare a orașului e sufocată de procese.

Peste 60.000 de locuințe din Timișoara sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire și, zilele trecute, au fost nevoie să se descurce, la temperaturi scăzute, cu niște calorifere dezmorțite. Asta, pentru că furnizorul de gaz E.On Energie a strâns un pic „robinetul” către Colterm, din cauza nerespectării unui angajament de plată. Lucrurile s-au reglat între timp și, cel puțin pentru următoarele săptămâni, situația a revenit la normal. Colterm se luptă însă cu o mulțime de procese, majoritatea pentru neplata la timp a unor obligații asumate. Unul dintre ele a fost intentat de Aquatim, dar cele două părți s-au înțeles. Era vorba despre o datorie de 10.5 milioane de lei. Ulterior, la finele anului 2017, CL a aprobat un contract de cesiune a creanței Aquatim asupra Colterm către Municipiul Timișoara, „în contul majorării de capital social datorate către Colterm”. Societatea de termoficare are alte procese și cu alte firme: International Rail Transport și Construcții Căi Ferate SRL și-a cerut banii în instanță și există o sentință din luna februarie a anului 2018 a Tribunalul Timiș, care poate fi atacată, prin care Colterm trebuie să plătească aproximativ 1,8 milioane de lei, pentru transportul a peste 60.000 tone de marfă. Complexul Energetic Oltenia, furnizor de cărbune pentru societatea de termoficare a Timișoarei, a deschis, în vara lui 2017, o acțiune în instanță, respinsă la începutul acestui an, fiind posibil ca o parte din datorii să fi fost deja achitate.

Tot la începutul acestui an, Colterm a reușit să obțină în instanță o reducere de la 200.000 la 30.000 de lei a unei amenzi primite, în 2016, din partea Autorității Națională de Reglementare în Domeniul Energiei. Sancțiunea a venit pentru nerespectarea pct. 25 din art. 93 alin. 1 din Legea 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, care spune că „constituie contravenție nerespectarea reglementărilor emise de ANRE privind stabilirea prețurilor și tarifelor”. Unul dintre ultimele procese este intenat de fostul director al societății, Aurel Matei, care a demisionat în 2011 invocând motive personal. Procesul se referă la drepturi salariale. În decembrie 2017, Colterm a cerut oficial bani de la guvern. „Vă rugăm să ne sprijiniți în regim de urgență pentru a asigura continuitatea serviciul de furnizare a energiei în Timișoara, în caz contrar existând riscul întreruperii acestui serviciu. Pentru a asigura furnizarea energiei termice (…) Colterm are nevoie urgentă de 30 de milioane de lei. Din această sumă, 12 milioane reprezintă consumul de gaz aferent lunii decembrie (…) Sumele de mai sus reprezintă datoriile curente ale societății și nu conțin datoriile mai vechi, care se ridică la aproximativ 100 de milioane de lei”, scria în acest document.

În 2017, primarul Nicolae Robu declara că de la bugetul local intraseră, doar în acel an, în conturile societății de termoficare aproape 80 de milioane de lei: 28 milioane, reprezentând 30% din majorarea de capital de 84 de milioane aprobată în CL, 10 de milioane – pierderi induse și peste 40 de milioane, contravaloarea subvențiilor. Mare parte din datoriile de peste 100 de milioane reprezintă datorii istorice, din cauza unor subvenții neplătite la timp de guvern. „Datoriile curente le plătim, noi avem probleme cu datoriile istorice. Ne-ar bucura dacă s-ar acorda sprijin și de la bugetul centralizat al statului și pentru noi, cum se acordă și altor orașe (…) Colterm funcționează deja pe plus, numai că sunt aceste datorii istorice foarte mari, pe care nu avem cum să le plătim. Dacă băncile ne-ar acorda credit, am lua un credit pe termen lung și s-ar putea face față, dar așa nu avem cum să plătim sume așa de mari”, spunea, în februarie, primarul Nicolae Robu. În bugetul pe 2018 este prevăzută sumă de 13,8 milioane de lei, drept majorare capital social al Colterm.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Toate tramvaiele din lotul galben au ajuns la Timișoara

La Timișoara a ajuns și ultimul din cele 17 tramvaie produse de Bozankaya, în lotul…

18 ore ago

Ultimul bal pe 2024! SCM Timişoara joacă pe terenul liderului neînvins

SCM winsed.swiss Timișoara o înfruntă pe CSM CSU Oradea duminică, de la ora 18:00, în…

18 ore ago

CCIA Timiș anunță începerea unui nou proiect finanțat prin Programul Educației și Ocupare 2021-2027

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și Expert Business Center…

18 ore ago

CJ Timiș, pus să semneze parteneriat cu Timișoara și Dumbrăvița

Consiliul Județean Timiș va trebui să semneze un acord de colaborare cu primăriile din Dumbrăvița…

18 ore ago

Fostul viceprimar Tabără cere conducerii Primăriei să înceapă licitația pentru parchetul de la Sala Olimpia

Mai sunt doar câteva zile din acest an, iar dacă licitația pentru realizarea unei noi…

20 de ore ago

Sondaj IRES. 62% dintre români consideră că anularea alegerilor de către CCR a fost o decizie proastă

Peste 60% dintre români consideră că decizia Curții Constituționale a României de a anula turul…

20 de ore ago