Timișorenii sunt invitați la un spectacol-eveniment al Teatrului Național „I. L. Caragiale” București. Este vorba despre „Idolul si Ion Anapoda”, pus în scenă de Ion Cojar, după un text semnat de G.M. Zamfirescu, unul din cei mai importanți dramaturgi români din perioada interbelică.
Comedia „Idolul și Ion Anapoda” îl are în rolul principal pe Dan Puric, căruia i se alătură Ileana Stana Ionescu, Ileana Olteanu/Cesonia Postelnicu, Irina Cojar, Silviu Biriș, Alexandru Hasnaș, Afrodita Androne/Erika Băieșu. Spectacolul este programat luni, 12 martie, de la ora 20, pe scena Operei Naționale Române. „În căutarea sufletului pereche, a fericirii și a înțelegerii, eroul principal al piesei, Ion Anapoda, dă dovadă de iubire, generozitate și încredere în valorile morale. Astfel, el pare «anapoda» într-o lume în care termeni precum prietenia, dialogul sau devotamentul și-au pierdut sensul. E condamnat astfel să trăiască drama izolării și ignorării de către semeni”, spun realizatorii spectacolului. „Este teatru, în cel mai frumos sens clasic, care strânge în sine armonie, echilibru și face bine publicului“, susține, la rândul lui, Dan Puric. Biletele au, în funcție de loc, prețuri de 120 lei și 100 lei, și se găsesc la Agenția Operei.
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…
Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…
Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…
Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…