Categories: Politicieni

Nu se lasa! Parlamentarii vor din nou pensii speciale pentru primari

Parlamentari de la toate partidele, mai puțin USR, au depus un proiect de lege care prevede acordarea de pensii speciale pentru primari, viceprimari, președinți și vicepresedinți de consilii județene. Pensiile ar urma să fie acordate din ianuarie 2019 și ar trebui plătite din bugetele locale!

Pensiile speciale pentru primari, viceprimari, președinți și vicepresedinți de consilii județene ar urma să intre în vigoare din ianuarie 2019 și să fie plătite din bugetele locale, și așa date peste cap în multe localități, după majorările salariale acordate angajaților din administrația publică. Este a doua încercare a parlamentarilor de a da pensii speciale și aleșilor locali, după ce un proiect adoptat în 2016 a fost declarat de două ori neconstituțional.

Ce prevede proiectul

  • Începand cu 1 ianuarie 2019, primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiliilor județene care îndeplinesc condițiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu legea au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, daca nu sunt realeși pentru un nou mandat.
  • Indemnizatia se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum și cu orice alte venituri realizate.
  • Cuantumul indemnizației se acorda în limita a 3 mandate complete și se calculeaza ca produs al numărului de mandate cu 0,25 din salariul de bază minim brut garantat în plată.
  • Cuantumul se suportă din bugetele local ale unităților administrativ teritoriale și se plătește de către acestea.
  • Nu beneficiază de această pensie aleșii locali care au fost condamnați definitv pentru comiterea, în calitate de primar, viceprimar, președinte și vicepreședinte al consiliului județean, a unei infracțiuni de corupție.

„Propunem ca sursă de finanțare bugetele administrațiilor publice locale, care vor evidenția, în capitol bugetar distinct de cheltuieli, începând cu programul bugetar pentru anul 2019, sumele necesare pentru plata indemnizațiilor”, scrie în expunerea de motive care însoțește proiectul. Acesta a fost inițiat de deputații PSD Bogdan Gheorghe-Dănuţ, Găină Mihăiţă, Marica Petru-Sorin, Nistor Laurenţiu, Roman Ioan Sorin și Toma Ilie, deputații PNL Bumb Sorin-Ioan, Heiuş Lucian-Ovidiu, Olar Corneliu și Răcuci Claudiu-Vasile, deputații UDMR Ambrus Izabella-Agnes, Bende Sándor, Benedek Zacharie, Erdei Dolóczki István, Farago Petru și Magyar Loránd-Bálint, senatorii PSD Avram Nicolae, Savin Emanoil și Trufin Lucian și senatorii PMP Baciu Gheorghe și Ionaşcu Gabi.

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

50 de minute ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

4 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

4 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

5 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

6 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

7 ore ago