Categories: Klaus Vaterland

Primarul si-a pus niste „oua”, dar nu-s bune nici astea

Deși sunt tentat să-i dau dreptate lui Nicolae Robu în angoasa cu sancționarea imposibilă a angajaților municipalității, nu exclud din start nimic. Nici că un primar, poate chiar cel în funcție la Timișoara, poate abuza de un salariat, făcându-i zile grele până eliberează postul pentru un „meritocrat” de la partid, dar nu exclud că acest Rai al bugetarilor de aia se numește așa, pentru că a ajuns să fie o bătaie de joc pentru cei care finanțează bugetul local, cetățenii. Neexcluzând vreuna dintre situații, rămânem, totuși, cu întrebarea: ce se poate face într-o instituție bugetară dacă un angajat primește o sarcină de serviciu și n-are chef ori nu se pricepe să o ducă la bun sfârșit. Ce vină avem noi, ca finanțatori ai sistemului, să suportăm pe cheltuiala noastră un angajat de la urbanismul primăriei, de exemplu, dacă i se spune să facă propună dosare de supraimpozitare consiliului local, iar el nu le face sau le face prost, atacabile, ascunzându-se după tot felul de chichițe legislative?

Dar ce fac eu când, în 2021, mă plimb în Capitala Culturală Europeană Timișoara și văd cum îi cade mortar în cap unui turist rătăcit pe aici, pe Corso? Voi explica ghidului cu grupul de suedezi cum primarul din 2018 a dat ordin, categoric, dar angajatul primăriei nu și-a făcut treaba, că a vrut apoi edilul să-l sancționeze cu reducerea salariului, dar a intervenit juristul și liderul de sindicat și i-au arătat degetul mijlociu primarului, iar primarul s-a enervat și a vrut să taie toate salariile și atunci toți salariații i-au arătat lui Nicolae Robu același deget cu simbolistică erectă. Pot să-i zic asta turistului? Pot, dar ce părere își face el despre acest oraș, despre România, alta decât cea cu care a venit de acasă, din Suedia?

Fac pariu că se va găsi unul să zică că legea prevede astfel de spețe și că este incapabil șeful instituției că nu poate duce la capăt o sancțiune. Că ala este șef de nu se plânge toată ziua și găsește soluții pentru orice situație în care cariera politică și administrativă îl aduce. Nu reproduc acum ce zicea legea, cu comisiile înființate pentru sanționarea angajatului, cu referatele făcute de șeful ierarhic superior, de greșelile care se fac intenționat sau nu pentru ca decizia să fie atacabilă, n-are sens. Dar mă gândesc că ceva îi putem reproșa și edilului, nu numai celor care au imaginat acest Rai al bugetarilor. Când în 2012 ați venit la primărie cu primisiunea că dați de pământ cu nea Jean Cojocari, nu știați că nu se poate? Când ați promis eficientizarea aparatului primăriei, nu știați că dacă pe salariat îl doare în scârbavnic și nu poți să-i faci nimic? Nu de alta, dar dacă toate astea erau știute de atunci, măcar nu mai era făcut de râs și umilit primarul Timișoarei de tot șmecherul cu statut de funcționar public.

De noi, contribuabilii, îmi pare mai rău decât de orgoliul primarului Robu. De ce mi-ar părea rău de el când îmi amintesc cum a făcut cu moșu’ Stoia, viceprimarul de la PSD? Păi ăla nu lua banii fără să facă nimic? Ba chiar în făcutul ăla de nimic, mai mult servea interesele private ale unuia sau altuia pe care-i slujea. Nu i-a luat primarul liberal toate atribuțiile pentru a lovi în PSD? Iar dacă atunci i-a învățat pe oameni, pe propriii angajați, că se poate să primești salariu de viceprimar fără să faci nimic, atunci de ce să se mai obosească lumea cu munca prin alte birouri? E bine de știut la viitoarele alegeri, dom’ primar. Atunci când veți mai promite o revoluție în aparatul administrativ. Dacă nu dați cu ei de pământ acum, n-o să vă mai creadă nimeni.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

11 stejari au fost plantați de revoluționari în locul unde va fi Aleea Libertății/FOTO

Lângă Podul Decebal, un loc fierbinte în Revoluția din 1989, au fost puse, miercuri, bazele…

36 de minute ago

Primele despărțiri la Dumbrăvița

Divizionara secundă CSC Dumbrăvița a ajuns la un acord de reziliere cu jucătorii Alexandru Martinov…

42 de minute ago

Bani pentru un campus verde și inteligent la UPT

Universitatea Politehnica Timișoara a semnat, în 17 decembrie 2024, un nou contract de finanțare prin…

O oră ago

UVT și Primăria Timișoara au lansat sondajele pentru noua ediție a „Barometrului Calitatea Vieții în Timișoara”

Timișorenii care vor să își spună părerea despre calitatea vieții pot completa acum sondajul sociologic,…

2 ore ago

Primăria lansează licitația pentru găsirea constructorului care va finaliza lucrările la Generală 30

Primăria Timișoara reia procedurile pentru a putea finaliza lucrările la Școala Generală nr. 30. A…

2 ore ago