Ce cauta Timisoara in Vietnam sau la Ziua Rusiei? Pe unde s-au plimbat, in 2017, consilierii personali ai primarului

Știați că Primăria Timișoara este deținătoarea unui premiu de excelență pentru dezvoltarea transportului local pe șină? Dar că ar putea avea relații economice cu Vietnamul? S-a ocupat de aceste aspecte cel mai umblat consilier personal al primarului Nicolae Robu. De aproape 6.000 de euro s-au plimbat, în 2017, consilierii edilului.

Primarul Nicolae Robu are patru consilieri personali. Până acum două săptămâni, ei erau Dorel Borza, Cătălin Iapă, Ionuț Nasleu și Florin Răvășilă. Acesta din urmă a devenit funcționar public, după ce a dat concurs pentru un post de consilier la Serviciul școli-spitale ale PMT, și a fost înlocuit de Ciprian Trocan, un severinean în vârstă de 24 de ani, președinte al Cluburilor Studențești Liberale. Cei patru au responsabilități dictate direct de edilul șef și îl reprezintă pe acesta la diverse evenimente. În 2017, trei dintre consilierii personali s-au plimbat de la Murighiol, în Vietnam, având îndeletniciri dintre cele mai diverse, și au fost, desigur, și la celebrele cursuri de perfecționare de peste vară. Singurul care a stat acasă a fost veteranul Dorel Borza.

Florin Răvășilă a fost, anul trecut, la Iași și la Mamaia. El s-a deplasat în capitala Moldovei pentru un eveniment extrem de important pentru Timișoara, și anume „întrunirea solemnă cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la momentul în care Senatul României a adoptat, la Iași, înscrierea principiilor sufragiului universal și ale dreptului de proprietate în Constituția României”. S-a întâmplat în 20 și 21 iunie. Între 13 și 20, Răvășilă a mers la Mamaia, la programul de perfecționare „Administrația publică și eficiența sistemului administrativ”. Nota totală de plată de la bugetul local: 4.527 lei.

Cătălin Iapă a fost în Norvegia, la Murighiol și la București. În primăvara trecută, între 4 și 6 aprilie, el a participat la „sesiunea de «matchmaking» organizată de Camera de Comerț Novegiano-Română, Ambasada României în Norvegia și Oslo International Hub”. Cu ce s-a ales Timișoara din această deplasare vom afla probabil altădată. Între 15 și 22 august, tânărul consilier a participat la programul de perfecționare „Metode, tehnici și instrumente manageriale în administrația publică”, iar în noiembrie a reprezentat, timp de o zi, Timișoara la Târgul Internațional de Turism al României. Nota de plată: 7.140,94 lei

Ionuț Nasleu a fost, în 2017, cel mai umblat consilier personal al primarului Nicolae Robu. Prima deplasare în interes de serviciu s-a întregistrat în 7-9 iunie, când a participat la… Ziua Rusiei la Ambasada Rusiei de la București! A urmat tradiționalul curs de perfecționare de la Mamaia, pe tema „Metode, tehnici și instrumente manageriale în administrația publică”, desfășurat în perioada 31 iulie – 7 august. Abia perfecționat, Nasleu s-a suit în avion și a luat drumul îndepărtatului Vietnam. În intervalul 9 – 17 august, el a participat la Târgul Internațional pentru Investiții, Comerț și Turism-Coridorul Economic Est-Vest, Da Nang, „eveniment organizat de Centrul de Promovare Economică al orașului Da Nang în scopul întăririi cooperării economice și dezvoltării schimburilor comerciale, turismului și investițiilor din statele situate de-a lungul coridorului economic est-vest și partenerii lor internaționali”. O să aflăm, probabil în curând, că Timișoara va face un parteneriat răsunător cu Da Nang. Ultima deplasare a consilierului a avut loc în 7-8 decembrie, când a avut loc Gala Feroviară 2017, ediția a XII-a, la care Primăria Timișoara a primit Premiul de Excelență în domeniul feroviar pentru dezvoltarea transportului local pe șină. Nota de plată: 14.924 lei.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Vor avea loc lucrări la linia de cale și va fi deviată temporar circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…

5 ore ago

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie disponibilizaţi, după ultima decizie a Guvernului

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…

6 ore ago

CJ Timiș s-a mișcat rapid și a lansat deja licitația pentru modernizarea drumului de piatră dintre Moșnița Veche și Ghiroda

La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…

7 ore ago

Planurile Urbanistice ale Timișoarei sunt disponibile gratuit, în sistem digital, online

Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…

7 ore ago

Se stabilesc detaliile Târgului de Paști. Va avea loc în Piața Libertății, între 27 martie și 14 aprilie

Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Centrul de Proiecte și Organizația de…

10 ore ago

Rețea de trafic de droguri, destructurată! Printre suspecți sunt și cei care aprovizionau copiii criminali din Cenei

Joi, 26 februarie 2026, polițiștii BCCO Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara,…

10 ore ago