Categories: Primăria Timişoara

Cu tunurile pe curățenie. Robu face praf pe Facebook societatea de salubritate, PSD critică primăria

Prăfuită și plină de gunoaie – așa văd deopotrivă Timișoara primarul Nicolae Robu și consilierii PSD. Primul critică a doua oară în ultima săptămână societatea de salubrizare, social-democrații depun interpelări și acuză primăria că nu cere să fie spălate străzile.

În ultima conferință de presă de la PMT, în urmă cu două zile, primarul Nicolae Robu a criticat, timp de 10 minute, activitatea operatorului de salubritate Retim, despre care spunea, de exemplu, că ar trebui să amplaseze containere de mari dimensiuni în cartiere, pe perioada campaniilor de curățenie, astfel încât oamenii să nu mai lase deșeurile pe la colț de stradă. Joi, edilul a revenit asupra subiectului. „Sunt foarte nemulțumit. Retim a fost o societate care până acum un an jumătate, doi ani care a funcționat destul de bine. Nu știu ce s-a întâmplat. De vreun an și jumătate, nu știu ce s-a întâmplat, Își bate joc de felul în care își achită obligațiile contractuale. Am cerut prin SMS sau telefonic, nu mai știu, să fie sancționați, să li se dea amenzi, să li se aplice penalități pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale. Contractul expiră în curând, se va face licitație pentru contract nou și veți vedea că va fi unul mult mai protectiv pentru oraș”, a declarat edilul. Câteva zeci de minute mai târziu, Robu a făcut și o postare virulentă pe Facebook. „Rușine, Retim! Nu o dată, în ultima vreme, mi-am exprimat nemulțumirea față de modul în care societatea de salubritate Retim își face datoria în Timișoara. Zi de zi văd cu ochii mei rezultatul superficialității, nepăsării față de oraș dusă la nivel de sfidare, pur și simplu, a cetățenilor, a autorității publice locale, a orașului atât de încărcat de onoare și respect, Timișoara! Schimbați-vă atitudinea, conducători ai societății! Onorați pozițiile pe care le dețineți, respectați orașul Timișoara, onorați, nu în ultimul rând, salariile uriașe pe care le aveți! Chiar vă simțiți confortabil văzând zi de zi în mass-media și pe web imagini oribile urmare a modului în care Retim lucrează? Chiar sunteți mândri să n-aveți niște containere pt colectarea civilizată a gunoaielor în contextul curățeniilor de primăvară și toamnă, ci să cereți cetățenilor să facă mormane de gunoaie pe străzi, care zac acolo ca la expoziție săptămâni până sunt ridicate”, a notat acesta.

Până la un punct, primarul Nicolae Robu are și susținere din partea… PSD. Consilierii social-democrați au depus, prin liderul de grup Daniel Idolu, o interpelare legată de spălarea străzilor, pline de praf, ale Timișoarei. „Faptul că angajaţii societăţii de salubrizare Retim Ecologic Service SA nu au început să spele străzile din Timişoara este evident, observând străzile oraşului (…) Norul de praf saharian, împreună cu măturile lucrătorilor de la salubrizare ne-au făcut în ultimele zile să inhalăm un aer greu, plin de particule, ce poate avea repercusiuni negative asupra sănătăţii populaţiei. Oraşul este murdar, plin de praf, iar noroiul şi praful acumulat pe carosabil şi pe marginea acestuia, tot mai greu de suportat”, scrie în interpelarea respectivă. Totuși, Idolu susține că vina este și a primăriei, care alege să facă uz de prevederile contractului cu Retim. „Te intoxici pe străzi. Femeile acelea cu mătura care ridică praful de pe margimea drumului, este dezastru… Se face, chipurile, curățenie. E inadmisibil. Găsesc vinovată primăria. Am studiat cu atenție contractul de concesiune a serviciului, în care, până în 15 iunie, primăria poate comanda stropirea și spălarea străzilor. După 15 iunie, în baza unui grafic, Retim este obligat să facă asta. De ce nu comandă? Am vorbit cu Biroul Salubritate din primărie și răspunsul a fost aberant: «Dacă spălăm străzile, riscăm să stropim mașinile și ne critică cetățenii» (…) De ce avem contract cu acest Retim, care n-a cumpărat echipamente, dimpotrivă… Nu are niciun utilaj pe numele Retim. Nu are nimic. Mai bine să țină femeile cu mătura, să ne umple de praf. Mai rău fac. De ce nu s-a dat comandă pentru spălarea pe străzi? Măcar pe cele cu patru benzi, cele mai importante. Cu furtunul, nu cu mașina. Mai bine stăm în mizerie, cu mașini, cu pietoni, cu bicicliști, cu cărucioare…”, a declarat consilierul PSD.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Weekend magic la Iulius Town: Moș Nicolae, Moș Crăciun, Elsa, Ana, Olaf și multe alte personaje vor fi prezente

Este weekendul în care Moș Nicolae vine cu daruri pentru toți copiii care au fost…

29 de minute ago

Gunoaiele se plimbă și ele cu tramvaiul

Societatea de Transport Public Timișoara ne arată cu câtă grijă și energie menține curate mijloacele…

51 de minute ago

Oferte de iarnă de la Horticultura. Verdele este mereu în sezon/Foto

La Serele Horticultura plantele sunt crescute pentru spații care prind viață, iar verdele este mereu…

2 ore ago

Recomandare de weekend – Visit Timiș: Concertul de Crăciun din Charlottenburg

Iubitorii de colinde sunt invitați duminica aceasta (7 decembrie), de la ora 14:00, departe de…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 5 decembrie 2025

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 05.12.2025, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Primăria Timișoara primește nouă milioane de euro, fonduri europene, pentru reabilitarea zonei Piața Mocioni

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat joi contractul prin care municipalitatea va beneficia de…

10 ore ago