Un memoriu despre activitatea Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 a fost înregistrat la Comisia Europeană, Primăria Timișoara, CJ Timiș și Ministerul Culturii. Autoritățile locale sunt invitate să precizeze cât se poate de repede „dacă își mențin încrederea în conducerea asociației” și sunt făcute mai multe solicitări legate de funcționarea ATCCE.
Nu e liniște în drumul Timișoarei spre anul 2021, când orașul de pe Bega va fi Capitală Europeană a Culturii. Dacă până acum a fost relativ liniște, de la începutul lui 2017, apele au început să se agite. De o parte este echipa Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană, condusă de Simona Neumann, iar de cealaltă, personalități culturale și ONG-uri nemulțumite de felul în care este gestionat proiectul. S-a lăsat deja cu scântei la dezbaterea publică de la Primăria Timișoara și, ulterior, la prezentarea programului ATCCE pentru anul 2018. Simonei Neumann i s-a reproșat modul în care selectează proiecte, favorizând producții internaționale și excluzând actorii locali, dar și alegerea lui Chris Torch ca director artistic, în perioada 2017-2018, faptul că soțul ei, Victor Neumann, face parte din boardul ATCCE sau neacceptarea de noi membri, în condițiile în care unii au renunțat la această calitate. A renunțat la funcția de președinte de onoare și Ioan Holender, nemulțumit că nu este consultat în ceea ce privește programul cultural. Între timp, primarul Nicolae Robu a trasat un model după care ar trebui să se desfășoare viața culturală a Timișoarei. Pe de altă parte, în această lună, la ATCCE ar trebui să aibă loc alegeri care să rezolve o parte din problemele de natură administrativă.
Citește și: Timisoara, first: cinci ore cu scantei, despre Capitala Culturala a Europei. Schimbarea incepe din aprilie
Citește și: Timisoara Capitala Culturala Europeana 2021: 200 de milioane de euro, Nobel, Grammy, cereri de demitere
Contestatarii echipei Neumann au decis însă să tranșeze problema. „Preocupați de soarta proiectului Timișoara Capitala Culturală Europeană 2021, am adresat un memoriu primarului Timișoarei, președintelui Consiliului Județean Timiș, ministrului Culturii si Identității Naționale și comisarului european responsabil pentru Educație, Cultură, Tineret și Sport, având titlul «Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021, în pericol» (…) Un proiect care trebuia să unească oamenii și comunitățile în jurul valorilor europene a reușit, în cazul multor capitale culturale, să ducă la dezbinarea comunităților. Pentru a evita acest scenariu și în cazul Timișoarei, trebuie să reflectăm și să ne implicăm până când nu este prea târziu”, susține Grupul de reflecție și inițiativă Timișoara Capitală Europeană. Iată câteva dintre critici aduse ATCCE:
Semnatarii memoriului cer organizarea, de urgență, a unei adunări generale extraordinare a Asociației TM2021 prin care să fie validați membrii noi, astfel încât toți cei interesați să poată participa la alegerea noului consiliu director și la recredibilizarea asociației, înființarea unui board consultativ care, împreună cu noul consiliu director, să gireze un apel transparent pentru pozițiile: director artistic, director de marketing, director de comunicare, producător general și experți desemnați, prezentarea unui plan de acțiune revizuit pentru evenimentele din 2018 și structura bugetului până la finele lui 2019, cu alocările financiare. De asemenea, ei cer Primăriei Timișoara și Consiliului Județean Timiș „să analizeze urgent dacă își mențin încrederea în conducerea asociației și dacă își asumă, în deplină cunoștință de cauză, riscurile ce decurg de aici”. Memoriul integral poate fi descărcat de aici. Încă din 2015 o parte din semnatarii acestui apel la resetarea programului Capitală Culturală Europeană în Timișoara se declarau cel puțin sceptici în privința reușitei unui astfel de program în orașul de pe Bega. Iată ce inventaria, ca puncte slabe, ale candidaturii Timișoarei universitarul Daniel Vighi: „stupiditatea clasei politice locale asupra actului cultural; absența unui spirit critic care generează provincialism artistic; tradiție literară insuficientă, cu excepția unor succese cum ar fi grupul de acțiune „Banat” și scriitori precum Sorin Titel și Livius Ciocârlie; poluarea industrială și blocajele din trafic; norme stupide, ca pe vremea lui Ceaușescu, în ceea ce privește arta stradală; patrimoniu urban în pericol, cu fațade de clădiri nerefăcute; incapacitatea de a implica ONG-uri culturale independente în evenimente culturale de mari dimensiuni”.
Semnatarii apelului
Activ Civic – președinte Laurentiu Ștefănescu, ACUMA – președinte Daniel Paleu, Ana Adam, artist vizual, Florin Arhire, artist vizual, Brândușa Armanca, jurnalistă, profesor universitar, director al ICR Budapesta (2006-2012), Asociația Culturală Baraka Artist, Asociația Culturală Contrasens, Asociația Culturală Sinaptica, Asociația Culturală Socart, Emil Banciu, directorul editurii eMedia, initiatorul proiectului Biblioteca Virtuală Banat, Rodica Domnica Berinde, locuitor al cetății, Alina Bernecker, manager de proiect, Simona Biriescu, profesor universitar, manager cultural, Adriana Blaj, inginer, fost consilier Primăria Timișoara, Costin Brăteanu, artist vizual, Nicoleta Ciocov, vicepreședinte, Pelicula Culturală, Stelian Cirț, manager cultural, Dan Ciubotaru, doctor în istorie, Muzeul Banatului Timișoara, Alexandru George Condrache, doctor în literatură comparată, Doru Creț, manager cultural, Vasile Docea, istoric, profesor universitar, director al Bibliotecii Centrale Universitare din Timișoara, Federația Inițiativa Timișoara – Laurențiu Ștefănescu, președinte, Fundația RUBIN, Marius Giura, manager cultural, președinte Fundația Culturală Jazz-Banat, Monica Herczeg, manager cultural, Florin Iepan, regizor de film, director executiv DocuMentor, Ștefan Iordănescu, regizor, Sorina Jecza, manager cultural, președintă a Fundației Triade, Mircea Leschian, manager cultural, Cosmin Manolescu, artist și manager cultural, Gabriel Mălăncioiu, compozitor, cadru universitar, Cristina Mălăncioiu, violonistă, cadru universitar, Călin Meda, producător de film, Camil Mihăescu, artist vizual, Camelia Mingasson, președintă, Asociația Culturală Kratima, Lucian Mircu, președinte, Marele Ecran, Anca Muntean, profesor universitar dr. emerit în psihologie, OSUT – președinte Ovidiu Boldor, Silviu Oravitzan, artist plastic, Nicoleta Papp, critic de artă, Victor Andrei Părău, pianist, Călin Petcana – doctor in arte vizuale, profesor la Facultatea de Arte și Design, UV Timișoara, Gabriela Petcana – manager agenția UltraVoyage (turism cultural), Ileana Pintilie, critic de artă, profesor la Facultatea de Arte și Design, UV Timișoara, Svetlana Pomorișaț, designer, Ioan Augustin Pop, artist vizual, Ștefan Popa-Popas, Camelia Popescu, manager cultural, Sabin Popescu, regizor, Vasile Popovici, scriitor , Constantin Prut, profesor universitar, critic de artă, Ciprian Radovan, artist vizual. Daniela Rațiu, scriitor, jurnalist, Dana Sarmeș, critic de artă, curator independent, Teodor Scurtu, Valeriu Sepi, artist vizual, Societatea Timișoara, Ilie Stepan, compozitor, liderul formației Pro Musica, Ramona Szucsik, jurnalist, Alexandru Szentmiklosi, doctor în istorie, șeful secției de arheologie și istorie veche, Muzeul Banatului Timişoara, Romeo Szorad, arhitect, membru fondator OAR, Robert Șerban, scriitor și jurnalist, Ștefan Iosif Tasi TAJO, artist vizual, Marius Tănasă, artist vizual, Petre Tănăsoaică, jurnalist, Mihaela Tilinca, manager cultural, Alexandra Titu, profesor universitar, critic de artă, Marcel Tolcea, scriitor, Trei Compas – președinte Marius Pascariu, Andrei Ujică, regizor, profesor de film la Universitatea de Artă și Design (HfG) Karlsruhe, director fondator al Centrului de Artă și Tehnologie Media (ZKM) Karlsruhe, Elisabeta Varga–Piatek, președintă, Pelicula Culturală, Rafael Vasilcin, director de imagine, Rodica Vârtaciu, cercetător I, profesor universitar, doctor în istoria artei, Daniel Vighi, președinte, Ariergarda, Smaranda Vultur, doctor în filologie, scriitoare , West Yacht Club – președinte Doru Creț.
În noul Guvern Ciolacu, PSD va avea opt ministere, PNL – şase, iar UDMR –…
Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…
„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…
Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…
Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…