Categories: Sănătate

Tot mai puțini copii vaccinați în România. Timișul este totuși peste medie

Ministerul Sănătății transmite că vaccinarea a scăzut dramatic la nivelul țării, iar Legea imunizării este o prioritate. Timișul stă mai bine la acoperirea vaccinală față de media la nivel național.

„Legea vaccinării trebuie să reprezinte o prioritate pentru noi. Avem nevoie de un cadru legislativ pentru binele copiilor noștri. Decizia părinților cu privire la vaccinarea copiilor trebuie să fie luată în urma informării, în mod responsabil. Să nu uităm că prin vaccinare au fost eradicate multe boli și datorită vaccinurilor astăzi nu mai avem poliomielită sau alte afecțiuni care ne mutilau sau chiar omorau copiii. Cred că nu s-au făcut campanii suficient de agresive pentru a putea convinge părinţii să se informeze despre beneficiile vaccinării”, a spus Sorina Pintea, ministrul Sănătății. La nivel național are loc o scădere a acoperirii vaccinale. În 2016, pentru copiii în vârstă de 18 luni, acoperirea vaccinală la nivel național a înregistrat valori de 95,4% pentru BCG (vaccin antituberculoză), 87,8% pentru vaccinul împotriva Hepatitei B, 68,1% pentru vaccinul Hexavalent (împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, boli determinate de Haemophilus Influenzae, Hepatita B), și 76,8% pentru ROR (vaccin antirujeolic).

În Timiș, în ceea ce privește vaccinarea, în aceeași perioadă, au fost imunizați cu vaccinul BCG 95,8% dintre copii în mediul urban și 94,6% în mediul rural. La vaccinul împotriva Hepatitei B s-a înregistrat o acoperire de 90,3% în Timiș. Vaccinul Hexavalent – 84,3% în mediul urban și 85,7% în mediul rural. Vaccinul ROR – 81,8% în mediul urban și 86,9% în rural.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

14 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

14 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

14 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

15 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

18 ore ago