Un cincinal și-un an de împliniri mărețe. Azi, infrastructura sportivă și sportul timișorean

„Timișoara capitală a sportului în România – în primul rând a sportului de performanță, dar și a sportului de întreținere – cu infrastructură pentru sport pe măsură – nou stadion de fotbal, nou stadion de atletism, nouă sală polivalentă, nou bazin de înot, etc. – o Timișoară pentru care câștigarea titlurilor de campioană națională la fotbal, handbal, baschet, etc. – inclusiv la diverse sporturi individuale – să devină obiective de rutină.” Am citat din programul electoral al primarului Nicolae Robu din urmă cu șase ani, dinaintea primului mandat. A trecut așadar un mandat și jumătate sau, dacă vreți, un cincinal și-un an de împliniri mărețe, potrivit bilanțurilor festiviste ale primarului Robu. Ce-i drept, au fost depășite planurile cincinale, la producții record de panseluțe la hectar, palmieri la ghiveci, arbori defrișați, discursuri sforăitoare etc.

Dar haideți să vedem cum stă Timișoara în zona infrastructurii sportive și a sportului după șase ani de la acele promisiuni. Un bilanț pe bune, nu unul ceaușist. Despre stadion, se știe, suntem în faza de discuții și nimic mai mult. Promisiuni, vorbe multe și sforăitoare și e de ajuns. La sală polivalentă, lucrurile sunt ceva mai avansate (sic!), respectiv am avut de-a face cu un scandal privind locația acesteia între Robu și PSD. Scandal fără nicio miză, atâta timp cât oricum nu sunt bani pentru acest obiectiv. Nu sunt pentru Timișoara, unde nu există o voință comună pentru a se face lucruri. Așa cum s-a întâmplat la Cluj, bunăoară, unde politicienii din toate partidele și-au dat mâna când a fost vorba de dezvoltarea urbei.

O sală promisă de municipalitate în urmă cu doi-trei ani a fost abandonată, respectiv redată Universității Politehnica, după ce Primăria a dat chix. Bazin de înot, stadion de atletism? Glume proaste. S-a vorbit mult de-un stadion de rugby, ba în Ronaț, ba la fostul Stadion CFR, acum mutat în Calea Buziașului. Dar tot la stadiul de vorbe și promisiuni. Una peste alta, în șase ani nu s-a făcut nimic, dar absolut nimic în acest domeniu. Bun, asta dacă nu considerăm promisiunile drept fapte.

Cum stăm cu titlurile la fotbal, handbal, baschet? La fotbal se știe, ACS Poli a jucat pe ritmuri de ABBA în cei șase ani de la înființare, iar acum se află din nou într-o situație disperată, fiind pe un loc retrogradabil. O eventuală retrogradare ar însemna practic desființarea clubului, fiindcă nimeni nu prea mai are nervi s-o ia de la capăt cu acest experiment marca Robu. Așa cum s-a întâmplat în mai toate domeniile, Robu și-a asumat și aici puținele succese, dând vina pe alții la înfrângeri. De ceva timp nu mai scoate o vorbă despre viitorul clubului.

În privința celorlalte sporturi, se știe, în toamna lui 2015 s-a înființat Sport Club Municipal Timișoara, principalele discipline fiind baschet, handbal și rugby. Clubul a fost dat pe mâna fostului PSD-ist Radu Țoancă, care are atâtea lucruri în comun cu managementul sportiv câte are Vasilica Dăncilă cu prim-ministeriatul. Astfel că rezultatele au fost pe măsură. La baschet, din momentul înființării clubului, nicio performanță, deși în ultimii ani au fost câștigate două Cupe ale României plus două calificări în finala campionatului. E adevărat, echipa e acolo, în plutonul fruntaș, a mai obținut victorii la echipe din prim-plan, dar nu amenință primele patru locuri. La handbal, exact aceeași situație, echipa fiind preluată într-un an în care a obținut calificarea în cupele euroipene, pentru ca apoi să nu se mai întâmple nimic. Culmea, deja se dau rateuri și la rugby, echipa care luase campionatul și înainte de înscăunarea lui Robu în funcția de primar. Astfel că, din întreaga promisiune de mai sus, un singur cuvânt s-a adeverit. E vorba de rutină. Rutina în mediocritate. Fapt ce a condus și la tot mai puținii suporteri care merg la stadion sau sală. „Timișoara, capitala sportului în România”? Să râdem sau să plângem?

Că am amintit de Cluj, acolo unde binele orașului a fost pus deasupra intereselor personale sau de partid. Și fiindcă de multe ori comparăm Timișoara cu Clujul. Acolo sunt două stadioane de Liga Campionilor, o sală de 10.000 de locuri în care a jucat Simona Halep, o echipă de fotbal care se bate la titlu, o multicampioană la baschet masculin (sport care face săli pline oriunde în țară, în afara Timișoarei) etc. Îl vedeți pe Emil Boc bătându-se cu pumnii în piept că toate acestea sunt exclusiv meritul lui? Evident că nu. Dacă acestea ar fi avut loc la Timișoara nu era cineva care ieșea în față și își asuma totul? Evident că da. Ei bine, poate și de aceea în alte locuri se poate, iar la Timișoara nu. Și nici nu se va rezolva, atâta timp cât un singur om vrea să fure startul și să-și aroge toate meritele

P.S. Timișoara a avut o singură echipă câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni. E vorba de clubul de șah AEM-Luxten, campion al României. Robu a decis să taie investiția la club, deși era una infimă, 70.000 de lei. Bani alocați de consilierii locali, dar tăiați cu pixul primarului.