De ce-ar fi românul atât de fericit de Ziua Muncii?

Avem o țară frumoasă, dar n-aș vrea să mă plictisesc în ea. Veți zice că nu sunt înzestrat cu cele necesare, că nu știu să primesc darurile de la această impresionantă țară. Da, ca timișorean, de 1 mai aș fi putut merge până la Râușor, să urc pe Retezat. Sunt convins că nu aș fi fost singur pe acest traseu, dar măcar presiunea multicapete pe metru pătrat nu ar fi fost așa de apăsătoare. Aerul curat și lipsa muzicii la boxe ar fi fost un bun cadou de această minivacanță. Poți merge pe Vf. Padeș, îți pui pătura în iarbă și citești o carte bună. Bei apă și mănânci fructe. Ce poate fi mai frumos și mai sănătos pentru înăuntrul și exteriorul tău de cetățean român? Fructul și cartea, poate și-un curs de apă, să-ți limpezească mintea cu susurul ei. Apoi ai varianta să dormi patru zile: sâmbătă, duminică, luni și marți. Și când te trezești să mulțumești partidului pentru o așa mare bucurie.

Zilele astea multe libere date cadou de la guverne nu sunt pentru toată lumea. Eu, de exemplu, pur și simplu nu pot merge la Pădurea Verde să fac mici și să beau bere într-o colcăială a viermilor în budă, cu atât mai mult cu cât un partid roșu-n obraji făcea sindrofie la Muzeul Satului. Din toate punctele de vedere: olfactiv, auditiv și vizual. Din același motiv nu pot merge nici pe malul Timișului, la Șag sau Albina. Ori să merg pe pista de biciclete până „La Livada” Sânmihaiului. Și refuz să iau cu asalt granița pentru a face o baie la Mako, Szeged sau Gyula. Surducul îți aduce același spectacol culinaro-pirotehnic, iar urcatul spre Gladna, pe malul pârâului, nu cred că îți aduce mult mai multă intimitate. Fuga asta de oameni nu vine dintr-o aroganță, să știți. Urăsc însă că mă bălăcesc în mizerie, fum și doine cu toată lumea. Decât să-mi petrec zilele libere enervându-mă că vecinul de pătură și grătar lasă peturile în poiană, când muzica ce-o ascultă mă avertizează că poate fi și mai rău, atunci mai bine stau acasă și dorm patru zile, așa cum mi le-a dat din bunătatea lui Guvernul Dăncilă.

România are prea puține locuri amenajate pentru astfel de momente, iar românul nu are cultura și educația relaxării fără să deranjeze pe cel de lângă el. Nu poți cere mai mult, de vreme și democrația la noi nu e ca democrația din alte părți mai cu tradiție. La noi, democrația nu este libertatea de a face ce vrei fără să deranjezi pe altul de lângă tine, ci doar un toiag ce ți se vântură pe sub nas când majoritatea politică vrea să facă ce-i taie capul. România este o țară frumoasă în care nu știi ce să faci, este țara care plânge după turiști străini, dar în același timp este țara cu o capacitate redusă de a-și caza oaspeții în condiții decente. Și este țara cu o infrastructură rutieră imposibilă pentru o astfel de efervescență turstică.

Cred că românului i-ar plăcea să aibă un loc al lui pentru picnicuri. Numai al lui. Nu contează unde, în vârful muntelui sau pe propritatea lui privată. Să fie singur pentru orice eventualitate. Fie că e decent și nu vrea să fie deranjat de nimeni, fie că e needucat și-ar fi bine să nu deranjeze el pe alții. Atunci vom fi pregătiți să căutăm din nou locuri publice de relaxare când poienele rămân goale, când lumea va refuza categoric aceste scene de promiscuitate, de „distracție” la grămadă și de pomeni electorale. Pe când îi va fi rușine și lehamite de felul cum s-a fericit până acum în comunitate, când societatea e în stare să excludă dominanta asta mârlănească, pesemne că atunci românul va fi pregătit să ceară de la autorități mai multe locuri special amenajate, evenimente organizate și cât mai multe zile de 1 mai.

Dar, la urma urmelor, de ce s-ar bucura atâta românul de sărbătoarea muncii? Ce treabă are bucuria asta nemaipomenită cu lupta pentru condiții de muncă? Că la privatul corporatist norma de lucru de opt ore zilnic aproape că n-o mai cere nimeni, că oricum n-o primește, iar la stat ar fi o nenorocire să-i pui să muncească atâta în numai o săptămână.