Categories: Primăria Timişoara

De ce face Robu selecție pe Facebook: Nu discut cu etnobotaniști și primitivi, pe unii îi blochez ca să mă distrez.

Etnobotaniștii și primitivii sunt cei blocați pe pagina de Facebook a primarului Nicolae Robu. Edilul spune că are anumite standarde sub care nu dorește să coboare, dar admite, pe de altă parte, că altora le-a interzis accesul… ca să se distreze, iar motivul ține de firea lui.

La ultimul sondaj al primarului Nicolae Robu, cel referitor la posibila extindere a fabricii de anvelope Continental, a răspuns un număr record de timișoreni, adică 10.100. Chiar și edilul a remarcat succesul chestionarului său, însă întrebat dacă nu cumva i-a deblocat pe unii dintre cei cărora le interziseze accesul la postările sale, Robu a negat o astfel de posibilitate. Primarului Timișoarei i s-a mai reproșat în public faptul că-i blochează pe cei care au opinii contrare. Cel mai interesant a fost la o dezbatere publică organizată acum ceva vreme pe tema stadionului, unde peste jumătate dintre participanți au răspuns pozitiv la întrebarea „Câți dintre cei prezenți ați fost blocați pe pagina primarului?”.

Robu a explicat însă de ce nu dorește să dialogheze cu unii timișoreni. „Blocații” sunt, din punctul său de vedere, de mai multe feluri. „Pe pagina mea nu poate comenta oricine. Am un principiu. Nu admit niciun fel de relații, nici măcar în mediul virtual, cu etnobotaniștii. Dacă știu că este cineva consumator de etnobotanice sau rămas cu sechele în urma consumului de etnobotanice. Vă spun în principiu, nu mă refer la o persoană anume. Evident că n-o să dialoghez cu astfel de persoane”, spune primarul. Edilul susține că nu are nicio problemă cu aceia care au opinii diferite, dar nu înghite… primitivii. „Sunt mulți care mă contrazic, care au alte păreri, nu am nicio problemă cu ei. E o limită în conduită care nu trebuie atinsă pentru ca cineva să-mi fie interlocutor. Atitudinile sunt cele care deranjează, unele sunt primitive. Eu cu oameni primitivi nu vreau să am relații. Ei pot să-și manifeste și primitivismul, dar nu în relație cu mine”, a completat acesta.

De unde știe primarul cine sunt „etnobotaniștii”? Evident, nu există un criteriu științific. „Eu lucrez cu informații și percepții. Așa mi se pare mie și atunci… Nu sunt mulți, din fericire (etnobotaniștii – n.r.)”, mai explică Nicolae Robu. Mai este o categorie de „blocați”, care țin de firea primarului. „Pe unii îi blochez să mă distrez. Am și eu mici distracții din acestea copilărești, recunosc. Eu am în mine și o componentă de copil pe care nu depun nicio strădanie s-o țin în cușcă. Dimpotrivă, o las să se manifeste”, a conchis acesta.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Autodetonare. Când Alin Popoviciu admite irelevanţa PNL Timiş

“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău şi anume să candidăm singuri în 2028”.…

O oră ago

Arta imersivă revine în Iulius Town: MINA deschide pe 3 aprilie un spațiu permanent dedicat experiențelor cultural digitale

Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…

2 ore ago

Astăzi are loc echinocțiul de primăvară, ziua este egală cu noaptea

Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 20 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

13 ore ago

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” (USVT) contribuie la monitorizarea poluării aerului în regiunea transfrontalieră Banat prin achiziția de echipamente moderne

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din România implementează proiectului transfrontalier RORS00090 AirMON, o…

15 ore ago