Mult discutatul miting pe care vrea să-l organizeze PSD va avea loc pe 9 iunie. Social-democrații par să fi renunțat la ideea de a aduce în Capitală 1 milion de oameni care să scandeze în favoarea Guvernului Dăncilă, așa că vor organiza manifestații de stradă și în țară.
Social-democrații vor organiza un miting pro-Dăncilă sâmbătă, pe 9 iunie, în București. Surse citate de presa centrală susțin că în aceeași zi vor avea loc manifestări similare în mai multe orașe. Decizia nu a fost luată într-o ședință oficială, fiind anunțată prin SMS președinților de organizații județene. PSD voia de mai multă vreme să organizeze un astfel de miting, la care să aducă 1 milion de oameni care să-și declare susținerea atât în favoarea guvernului condus de Vasilica Viorica Dăncilă, cât și în favoarea familiei tradiționale.
În urmă cu aproximativ 10 zile, la Timișoara, o ședință a Comitetului Executiv PSD Timiș, transformată într-o întâlnire regională, la care au participat și președinții organizațiilor județene din Arad, Dorel Căprar, Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, și Hunedoara, Laurențiu Nistor, dar și vicepreședinții regionali, Natalia Intotero și Mihai Fifor. „Pe lângă problemele discutate, ridicate de colegii din cadrul PSD Timiș, s-a aprobat prin vot o rezoluție de susținere a premierului Viorica Dăncilă și a conducerii PSD de la nivel național. S-a transmis un mesaj foarte clar și din partea membrilor PSD Timiș, și din partea reprezentanților din regiune (…) Suntem pregătiți, inclusiv de a ieși în stradă, dacă va trebui să susținem”, declara președintele interimar al PSD Timiș, Călin Dobra.
UPDATE: PSD va anunța marți data mitingului de susținere a premierului Viorica Dăncilă. „Încă nu este stabilită data. Probabil că mâine (n.r.: marți) vom stabili data. E prematur să spunem acum. Ținem legătura între noi. S-ar putea să fie 9 iunie”, a declarat un lider social-democrat, citat de Mediafax.
Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…
O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…
Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…
Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…
Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…