Robu, despre autorizația ISU: Dacă s-ar aplica normele din România, cred că Parisul ar rămâne fără școli, Viena cam la fel

Mai puțin de un sfert din școlile din Timiș aveau autorizație de securitate la incendiu la începutul anului școlar 2017/2018. În Timișoara, lucrurile nu stau mai bine, iar primarul Nicolae Robu admite că e o problemă, dar spune că avem reguli prea stricte. Ele trebuie însă respectate.

Un incendiu puternic a izbucnit, luni dimineață, la Școala nr. 124 din Sectorul 5 al Bucureștiului, o parte din acoperișul clădirii prăbușindu-se. Potrivit ISU, au ars aproximativ 500 de metri pătrați de construcţie. Elevii urmează să fie mutați în trei școli din apropiere. La începutul anului şcolar, în septembrie 2017, ISU anunţa că, în București, doar 44 din cele 642 de școli și grădinițe aveau autorizaţie de securitate la incendiu. În Sectorul 5, niciuna dintre cele 67 de unităţi de învăţământ nu deținea o astfel de autorizație.

Lucrurile nu stau cu mult mai bine din punct de vedere al normelor de securitate la incendiu nici în Timișoara. Primăria tocmai caută firmă care să realizeze documentația pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu. Municipalitatea este dispusă să plătească pentru aceste servicii aproape 54.000 de lei. Ofertele pot fi depuse în SEAP până pe 25 iunie, dată la care vor fi și deschise. Contractul va fi încheiat pe o durată de 132 de zile, ceea ce înseamnă că documentația va fi finalizată în cea de-a doua jumătate a lunii octombrie. Altfel spus, la Colegiul „CD Loga”, anul școlar 2018/2019, în care prestigioasa unitate de învățământ va aniversa un secol de existență, va începe tot fără autorizația de securitate la incendiu. Nu este însă un caz singular, și recunoaște asta însuși primarul Nicolae Robu.

Cred că trebuie să fim atenți cu toții la cum ne comportăm. Dacă cineva lasă o sursă de foc undeva prin neglijența lui, ai incendiu, poți să ai norme și atunci respectarea normelor îți minimizează doar pagubele și să zicem îți dă șansa să ai și, în ceea ce privește ființele umane, cât mai puține ponoase. Asta e tot, dar totul pleacă de la cum ne comportăm.
Primarul Nicolae Robu, despre normele de securitate la incendiu

Conform acestuia, regulile din România sunt mult prea stricte, dar ele trebuie respectate. „Nu știu să vă spun câte școli din Timișoara nu au aviz de la ISU, sunt mai multe. Dacă s-ar aplica normele din România, cred că Parisul ar rămâne fără școli, și Viena cam la fel. Asta nu înseamnă că nu trebuie să depunem toate eforturile pentru a ajunge să avem astfel de avize. Dacă nu a fost proiectată această școală, această clădire, care știm că e monument, în acord cu normele actuale și dacă e atât de complicat, din punct de vedere birocratic, nu din privința banilor, să ajungi să faci modificări încât să îndeplinești cerințele actuale de securitate impuse de ISU sau, mă rog, verificate de ISU, în baza unor legi, ce-i de făcut? Să închidem școala? Eu cred că trebuie să funcționăm în continuare cu toată grija, așa cum s-a funcționat de 99 de ani”, a declarat edilul.

Primarul Timișoarei spune că, paradoxal, problemele grave au apărut în România după înăsprirea regulilor. „Știți ce este interesant? În România n-au fost atâtea îmbolnăviri datorită nerespectării unor norme, nu au avut loc tragedii în perioada în care exigențele de igienă, de trasee, pe la restaurante și, respectiv, normele de securitate au fost mult mai indulgente. Nu s-a întâmplat nimic. Nenorocirile sunt acum când, chipurile, avem super norme peste tot. Și culmea este că se întâmplă la noi, nu se întâmplă la cei care funcționează cu norme mult mai lejere. Ar trebui să ne dea de gândit lucrul acesta”, a conchis Nicolae Robu. În perioda ianuarie-august 2017 au fost controlate 106 unități de învățământ din cele 598 existente în Timiș. 96 dintre acestea nu aveau autorizație de securitate la incendiu. Reprezentanții ISU au transmis că unităţile de învăţământ au asigurate condiţiile de evacuare a persoanelor în cazul producerii situaţiilor de urgenţă și mijloace de primă intervenţie în caz de incendiu.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Când succesul devine datorie publică. Filantropie 1.0 – Manual de responsabilitate pentru câștigătorii tranziției

Acest text nu este despre sărăcie. Este despre bogăția care nu își face datoria. Despre…

2 ore ago

Unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale sezonului se întoarce la Ghiroda pe 13 decembrie

Primăria și Consiliul Local Ghiroda, în parteneriat cu Asociația ProDatina, organizează sâmbătă, 13 decembrie 2025,…

2 ore ago

Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni

Pe 6 decembrie întreaga creștinătate îl sărbătorește pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 6 decembrie 2025

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 06.12.2025, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Riscurile geopolitice analizate într-un seminar științific la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad

Institutul de Studii Geopolitice al Universității “Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit vineri, 5 decembrie,…

16 ore ago

Au lovit și au fugit! Acum, trei tâlhari tineri își așteaptă pedeapsa

Și-au riscat viitorul pentru ceva produse dintr-un magazin. Pentru asta au dat și cu pumnul,…

19 ore ago