Categories: Ultima ora

Laura Codruța Kovesi – la Timișoara. Premiile Societății Timișoara

La numai o zi după ce a obținut o mare victorie prin condamnarea lui Liviu Dragnea la trei ani și jumătate de închisoare cu executare, șefa DNA, Laura Codruța Kovesi a ajuns la Timișoara. Ea va primi tradiționalul premiu “Speranța” acordat în fiecare an de Societatea Timișoara personalităților marcante care au contribuit la instaurarea democrației și menținerea speranței în România. Printre cei care au luat de-a lungul timpului acest premiu se numără Corneliu Coposu, Ticu Dumitrescu, Ana Blandiana, Monica Lovinescu etc.

Șefa DNA Laura Codruța Kovesi se află la Timișoara, unde va primi premiul Speranța, din partea Societății Timișoara. Premiul „Speranţa” pe anul 2017 este acordat Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Premiul „Alexandra Indrieş” îi este acordat scriitorului și jurnalistului Radu Vancu. Premiul pentru jurnalism civic „Oscar Berger” îi este fost acordat jurnalistului Liviu Avram. Premiul „Ion Monoran” îi este acordat istoricului și cercetătorul Mădălin Hodor. Premiul „Secera și ciocanul” le este acordat llui Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, care… nu au venit la manifestare.

„Vă mulțumim pentru acest premiu, suntem onorați că îl primim și îl primim cu recunoștință. Am acceptat să particip la înmânare în primul rând din respect pentru Societatea Timișoara. Întotdeauna a fost consecventă în a promova și apăra valorile democratice și statul de drept. Ceea ce apreciez împreună cu colegii mei este consecvența cu care au promovat și apărat «lupta, procopseala și resemnarea celor care au renunțat să mai spere în adevăr și cinste». Și noi, ca procurori, avem aceeași datorie, de a respecta și de a căuta adevărul, de a ne face datoria respectând legea, de a fi cinstiți și onești în tot ceea ce facem. Vom continua să facem acest lucru și pe viitor. Sper, împreună cu colegii mei, ca procurorii să rămână independenți. Sper să avem în continuare legi pe care să le putem folosi cât mai bine. Încercăm și continuăm să ne facem treaba cât mai bine în fiecare zi. Sper că orice moment dificil pe care îl va traversa instituția noastră, prin unitate și cu speranță, să-l depășim”, a spus Kovesi la Timișoara.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Cerere de finanțare de 14 milioane de euro. Pas decisiv în realizarea MultipleXity, obiectivul care urma să reprezinte Timișoara la momentul TM2023

Primăria Timișoara ne anunță că a depus la ADR Vest cererea de finanțare pentru realizarea…

4 ore ago

CCIA Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului de marketing digital

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a treia serie…

4 ore ago

Timișoara devine capitala șahului românesc în debutul anului competițional 2026

Federația Română de Șah anunță că anul competițional 2026 va debuta în forță la Timișoara,…

5 ore ago

Marilen Pirtea solicită acordarea unei atenții sporite pentru educația antreprenorială

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, analizează un raport recent al Comisiei Europene, ”Entrepreneurial…

5 ore ago

Arhitecții au prezentat primele imagini ale unui nou spital municipal care se va realiza la Lugoj

O companie românească de arhitectură, specializată pe proiecte medicale, va realize proiectul unui nou spital…

6 ore ago

Poliţia Locală, noi razii în localuri pe motiv de fumat. De data asta s-au dat şi două amenzi

Polițiștii locali au făcut, în weekend, noi controale pentru verificarea fumatului în localurile din Timișoara.…

6 ore ago