Categories: Invatamant

Politehnica din Timișoara a semnat un acord de colaborare cu Universitatea din Oviedo

Universitatea Politehnica Timișoara și-a extins recent colaborarea cu instituții similare din Spania. Astfel, după colaborările demarate deja cu universități din Madrid și Barcelona, UPT a semnat un acord de colaborare cu Universitatea din Oviedo, o instituție cu vechi tradiții, încă de la începutul secolului al XVII-lea.
În 20 iunie 2018, o delegație a Universității din Oviedo, formată din rectorul Santiago Garcia Granda și prorectorul Francisco Jose Borge Lopez a efectuat o vizită la Rectoratul UPT. Universitarii iberici au fost întâmpinați de rectorul Viorel Șerban, respectiv prorectorii Daniel Dan și Marius Oteșteanu. În cadrul discuțiilor, au fost dezbătute aspecte privind posibilitățile de colaborare dintre cele două universități, fiind vizate activitățile de cercetare, schimburile de studenți și cadre didactice în cadrul unor programe specifice, precum și colaborarea pentru cele trei cicluri de pregătire: licență, masterat, doctorat.
Au fost identificate o serie de preocupări comune ale ambelor universități, astfel încât a fost semnat un acord de colaborare care vizează facilitarea schimburilor de studenți, schimburi de cadre didactice pentru activități de predare și de cercetare, colaborarea în cadrul activităților științifice și academice, respectiv schimbul de informații, materiale didactice și științifice. Universitatea din Oviedo, singura din regiunea Asturias, are 17 de facultăți, circa 25.000 de studenți înscriși, peste 2.000 de profesori și cercetători, 800 de studenți internaționali și are 7 campusuri universitare și de cercetare, în Oviedo, Gijón și Mieres.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

29 de minute ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

22 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

22 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

24 de ore ago