Primăria Timişoara

Așa bine a împărțit Primăria Timișoara banii pentru cultură, că Simultan Festival nu se mai ține

13 cu ghinion, pentru Simultan Festival 2018. În Capitala Culturală a Europei 2021, din cauza haosului din primărie, unul dintre cele mai vechi evenimente dedicate artelor, ajuns la ediția 13, nu se mai ține. A fost găsit datornic, deși organizatorii au toate actele care dovedesc contrariul! Inclusiv de la…primărie.

Reprezentanții Primăriei Timișoara au pornit, în aprilie, concursul de proiecte cultural, pentru care erau disponibile 3,5 milioane de lei. Cu chiu, cu vai, pe 12 iulie au fost anunțați câștigătorii, apoi au fost depuse contestațiile și, în plenul din 17 iulie, consilierii locali au aprobat finanțări în valoare de 2,5 milioane de lei. „Din păcate, evaluarea a întârziat nepermis de mult. Au fost mai multe motive, unele legate pe de o parte de disponibilitatea comisiei, de unele probleme de sănătate. În prima fază s-a făcut o evaluare superficială a eligibilității tuturor proiectelor, care a necesitat reevaluarea”, spunea viceprimarul Dan Diaconu. Au fost depuse, în total, 108 proiecte, din care o parte au fost considerate neeligibile din varii motive.

Lista câștigătorilor și felul în care se face jurizarea a stârnit nemulțumiri masive printre operatorii culturali din Timișoara, iar unii se gândesc deja să apeleze la instanță. Un lucru este cert: unul dintre cele mai vechi festivaluri dedicat artelor nu va avea loc în acest an, când ar fi fost programată ediția cu numărul 13! Oricât de incredibil ar părea, acest lucru se întâmplă în orașul care este Capitala Europeană a Culturii în anul 2021. Citiți și minunați-vă!

„Asociația Simultan a depus două proiecte în vederea obținerii finanțării: «Simultan Festival 2018 (ed. XIII.)”, festival anual dedicat artelor interdisciplinare – artelor media, proiectelor audiovizuale, sonore și muzicii experimentale, respectiv proiectul «Emergency Entrance», un proiect serial propus în parteneriat cu Lapsus Art Space din Timișoara (…) După mai mult de două luni de așteptări, rezultatele s-au afișat pe 12 iulie (…) Asociația Simultan apare pe această listă ca fiind neeligibilă, pe motivul că «are datorii la bugetul local». Acest rezultat ne-a luat prin surprindere, deoarece numai ce solicitasem la începutul lunii un certificat fiscal de la DFMT (Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara), conform căruia asociația nu avea datorii (document valabil 30 zile). Presupunând că s-a produs o greșeală, am depus o contestație prin care am solicitat clarificări (…) Apare ulterior și un raport intermediar de soluționare a contestațiilor în care se precizează că Asociația Simultan ar fi neeligibilă conform Art. 1, aln. 1, lif. f., din regulamentul finanțărilor. Pe scurt, înseamnă că asociația nu și-a respectat un contract anterior și se face referire la două notificări prin care asociația a fost înștiințată de acest fapt. Faptul la care se face referire este din 2016 și a fost vorba despre o cheltuială considerată neeligibilă (cheltuieli de transport), care a fost constatată de primărie după depunerea unui decont în 2015. Conform solicitării, noi am returnat suma de 1.243,29 lei, la scurt timp după înștiințare, în contul Primăriei. Dacă Primăria ar fi numit exact care este justificarea neeligilibității asociației noastre, am fi putut clarifica această neînțelegere în momentul în care am depus contestația”, au anunțat cei de la Simultan.

Credem că este datoria Primăriei de a îmbunătăți procedura de aplicare pentru finanțări, de a respecta termenele de plată a proiectelor, de a lansa din timp apelul pentru finanțări, ca să poată beneficia și organizațiile care desfășoară proiecte în prima jumătate a anului. Deși s-au făcut numeroase sesizări și propuneri din partea operatorilor culturali în vederea îmbunătățirii regulamentului și a procedurii acordării finanțărilor, primăria nu numai că nu a schimbat nimic, dar periclitează evenimente cu tradiție și proiecte importante pentru anii pregătitori pentru Timișoara Capitală Culturală Europeană în 2021. Se pare că nu mai contează nici prevederile din Strategia Culturală
Asociația Simultan

Programat pentru perioada 7-13 octombrie, Simultan Festival 2018 prevedea acțiuni performative audio-vizuale, expoziții, talk-uri, workshop-uri cu participarea a peste 30 de artiști invitați și prezentarea unei selecții internaționale de lucrări de artă video. Anul trecut, la evenimentul Frame[Work] au fost invitați 10 reprezentanți ai celor mai importante instituții și organizații de artă media din Europa, o reuniune specială în contextul pregătirilor pentru Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021. În 2018 însă, „din cauza tergiversărilor, a situației incerte, a lipsei fondurilor necesare, ne vedem nevoiți să anunțăm că Festivalul Simultan nu va avea loc”, mai anunță organizatorii.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Autodetonare. Când Alin Popoviciu admite irelevanţa PNL Timiş

“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău şi anume să candidăm singuri în 2028”.…

3 minute ago

Arta imersivă revine în Iulius Town: MINA deschide pe 3 aprilie un spațiu permanent dedicat experiențelor cultural digitale

Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…

17 minute ago

Astăzi are loc echinocțiul de primăvară, ziua este egală cu noaptea

Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…

31 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 20 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

58 de minute ago

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

12 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

14 ore ago