Justitie

Nicușor Miuț, fost șef al Direcției Patrimoniu a PMT, rămâne după gratii. El ceruse să fie liberat condiționat

Veste cât se poate de proastă pentru Nicușor Miuț, fostul director al Direcției Patrimoniu din PMT. Deși Judecătoria Timișoara fusese de acord cu liberarea sa condiționată, instanța superioară a decis altceva. Miuț poate încerca din nou după 1 octombrie.

Pe 26 iunie, Judecătoria Timișoara admitea propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara, de liberare condiţionată a lui Nicușor Miuț, fostul șef al Patrimoniului din PMT. Măsura a fost însă contestată, iar miercuri, 8 august, Tribunalul Timiș a decis să anuleze hotărârea magistraților de la judecătorie. Completul de judecată a admis „contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA – Serviciul Teritorial Timişoara, împotriva sentinţei penale pronunţate de Judecătoria Timişoara (…) Desființează sentinţa contestată şi rejudecând (…) respinge ca neîntemeiată cererea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, privind acordarea liberării condiţionate condamnatului Miuț Nicușor Constantin”. Totuși, acesta va putea face din nou o solicitare de liberare condiționată după 1 octombrie.

În iunie 2016, Nicușor Miuț a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare, după ce magistrații de la Curtea de Apel Timișoara s-au pronunțat în dosarul Heaven. Procurorii i-au trimis în judecată pe Miuț și alți 4 angajați din PMT, pentru un contract cu clubul Heaven, aparținând cunoscutului om de afaceri Dorin Epure. Cei cinci au fost acuzați că au aranjat o licitație în favoarea lui Epure, privind închirierea bazei pe care se află clubul Heaven. Mai mult, dacă în contractul de închiriere era vorba de aproximativ 3.000 de metri pătrați, chiriașul a folost în realitate peste 12.000 de metri pătrați, pentru diferență neachitând niciun ban primăriei. Prejudiciul adus primăriei a fost estimat la aproape 230.000 de euro. Miuț a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare și interzicerea ocupării unor funcții publice timp de trei ani după eliberare. (sursa foto: www.evz.ro)

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

16 minute ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

4 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

4 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

5 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

5 ore ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

6 ore ago