Primăria Timişoara

USR Timiș, întrebare pentru Robu: Dacă Primăria Timișoara are excedent, de ce nu are și bani?

Excedent bugetar, pe primul semestru, de peste 17 milioane de lei. Aceasta ar fi situația financiară la zi a Primăriei Timișoara, susține USR Timiș, care îl întreabă pe Nicolae Robu de ce, în aceste condiții, sunt greutăți la plata facturilor.

USR Timiș a analizat execuția financiară din acest a PMT și a ajuns la concluzia că unele lucruri nu „pușcă” defel cu declarațiile oficiale ale primarului Nicolae Robu. Ei au plecat de la afirmațiile recente ale edilului șef, care susține, de câteva săptămâni, că sunt dificultăți de plată. „Ceea ce a omis să ne spună domnul Robu, public, este de ce s-a ajuns în această situație (…) Analizând evoluția bugetului Primăriei Municipiului Timișoara din anul 2014 până în prezent, se observă o scădere, de la an la an, a veniturilor totale la bugetul local. Venituri care anul acesta sunt cu 20,69% mai mici față de veniturile totale bugetare din 2014. În aceeași perioadă, cheltuielile de funcționare ale Primăriei Municipiului Timișoara și a unităților subordonate au crescut substanțial, iar în acest an s-au bugetat cheltuieli operaționale mai mari cu 31,75% față de cheltuielile operaționale bugetate în anul 2014. Evident că bugetul pentru investiții a scăzut considerabil în fiecare an (…) Concluzia evidentă este că în ultimii ani Timișoara a produs mai puțin, a cheltuit mai mult și, implicit, are tot mai puțini bani pentru investiții. Urmând acest trend, este doar o chestiune de timp până când se ajunge la o situație financiară extrem de dificil de gestionat. Astfel, o întrebare legitimă este ce a făcut administrația locală pentru a redresa această situație?”, spun cei de la USR. Conform acestora, în 2018, în PMT și unitățile subordonate, venitul mediu brut/salariat se situează între 4.430 lei și 6.050 lei/lună.

Interesant este însă altceva. USR-iștii au calculat și au ajuns la concluzia că execuția bugetară pe primele 4 patru luni ale anului arată venituri de 406,77 milioane lei și cheltuieli de 391,80 milioane lei. Deci un plus de 14,97 milioane de lei. „Cam de pe atunci domnul Robu începuse să transmită public mesajul că Primăria Municipiului Timișoara se află în dificultăți financiare. Dacă analizăm execuția bugetară a Primăriei Municipiului Timișoara pe primul semestru, se observă că veniturile Primăriei Municipiului Timișoara sunt de 580,18 milioane lei, iar cheltuielile de 562,85 milioane lei. Există deci un excedent de 17,27 milioane lei, mai mare decât cel de la finalul lunii aprilie”, continuă cei de la USR.

„În condițiile în care execuția bugetară este pe excedent, domnule Robu, îngăduiți-ne să vă întrebăm cum de Primăria Municipiului Timișoara are aceste dificultăți financiare? Ce anume din finanțele Primăriei Municipiului Timișoara nu merge bine? Care sunt plățile pe care Primăria Municipiului Timișoara nu le poate onora în condițiile unui excedent bugetar? Sau, domnule Robu, execuția bugetară comasată a Primăriei Municipiului Timișoara la primul semestru nu reflectă realitatea financiară?”, concluzionează reprezentanții USR. Aceștia îi solicită edilului să le spună timișorenilor care este realitatea: cea comunicată de el sau cea relevată de execuțiile bugetare ale PMT?

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Primăria Timișoara cere șapte milioane de euro pentru ca centrul Multiplexity să devină în sfârșit realitate

Așa cum am anunțat deja, Primăria Timișoara depune pentru finanțare europeană un proiect în valoare…

29 de minute ago

Ilie Bolojan vorbeşte de necesitatea unei alianţe PNL – USR. Ce vor spune liderii PNL Timiş?

Premierul Ilie Bolojan, totodată preşedinte PNL, a declarat, miercuri, într-un interviu la Digi FM, că…

O oră ago

Vești bune, la final de an, pentru locuitorii comunei Moşniţa Nouă. S-a semnat contractul pentru ridicarea unei noi grădiniţe moderne

O nouă grădiniţă urmează să fie construită în localitatea Moşniţa Nouă, aceasta urmând să deservească…

3 ore ago

Problemele cu bătrânii de la Lenauheim au creat o nouă comisie, la Prefectură

Situația descoperită la căminul de bătrâni de la Lenauheim a făcut Prefectura Timiș să ia…

3 ore ago

Bilanț pe plus la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în 2025

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a avut un nou an bun. 2025 a…

7 ore ago

Prin ADR Vest sunt oferite 800.000 de euro pentru dezvoltarea mobilității urbane

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) a publicat în consultare publică Ghidul solicitantului pentru…

7 ore ago