Primăria Timişoara

De îndată. Primăria Timișoara a găsit 2,8 milioane de lei, pentru plăți urgente

Consilierii locali s-au întrunit, pentru a treia oară în acest an, într-un plen „de îndată”. Ei au avut de votat repartizarea excedentului bugetar neutilizat. Municipalitatea are de făcut plăți urgente, una dintre ele către Astra Arad.

După ce au adunat și au socotit, cei de la Direcția Economică a Primăriei Timișoara au ajuns la concluzia că, la 31 august, exista un plus de bani de aproape 2,9 milioane de lei. Vorbim despre o sumă propusă „a se utiliza pentru acoperirea temporară a golurilor de casă provenite din decalajele între veniturile şi cheltuielile secţiunilor de funcţionare și dezvoltare în anul 2018”. Consilierii locali au fost chemați să voteze rapid repartizarea acestor bani. S-a întâmplat în doi timpi și trei mișcări, în cea mai scurtă ședință de plen din acest an. „Avem 2,8 milioane de lei din diverse excedente, colectări apărute, care nu au fost comunicate și nu le-am avut niciodată în evidențe. Noi avem acum, la venituri, o anumită sumă. Față de tot ce am considerat noi ca venituri, unele s-au înfăptuit, altele vor și rămâne neînfăptuite, se adaugă acum încă o sursă, acești 2,8 milioane, care există fizic. Noi îi vom prevedea în bugetul nostru pentru anumite destinații, dar nu înseamnă că fix aceste 2,8 milioane trebuie plătite pentru acele destinații. Veniturile noastre au crescut și, prin urmare, tot ce avem ca venituri, trebuie să se regăsească în prevederi bugetare”, spune primarul Nicolae Robu.

Întrebat de ce era nevoie de convocarea unui plen de pe o zi pe alta, edilul a spus că numai așa putea „intra” în acești bani chiar de luni. „Atâta lume așteaptă, n-am vrut să stau după o ședință ordinară sau extraordinară de consiliu local. Am vrut de îndată, pentru că sunt atâția care au nevoie urgentă de bani, eu i-am înțeles. Sunt mai multe urgențe, probabil că cel puțin o parte din acești bani o să îi folosim pentru Astra Arad. Am plătit o parte, dar să plătim ce mai avem din tramvaiul respectiv”, a explicat Robu. Vă reamintim, PMT s-a confruntat în acest an cu dificultăți financiare. „Am transmis un mesaj clar că avem probleme financiare, este o notă internă prin care am cerut să se minimizeze cheltuielile și am interzis să se angajeze noi cheltuieli fără aprobarea mea, personal. Și la școli, și la spitale, și la toate unitățile subordonate, și la direcțiile din primărie. Am interzis orice angajare de noi cheltuieli fără aprobarea mea”, declara primarul Timișoarei, la finele lunii iulie.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

9 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

9 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

10 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

10 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

11 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

13 ore ago