Stadionul Dan Păltinișanu
Penultimul joc al rundei a 6-a din liga secundă au adus faţă în faţă pe stadionul „Dan Păltinişanu” două nume de legendă, Politehnica şi FC Argeş, într-un joc în care a contat foarte mult mândria de a purta echipamentul violet. După 90 de minute de fotbal bun, dar şi după multe greşeli din partea gazdelor, oaspeţii au plecat acasă cu toate punctele.
Inspiraţia şi forma de moment, aşa cum spunea tehnicianul amfitrionilor înainte de joc au făcut diferenţa. ASU Politehnica a greşit mai mult, iar FC Argeş a speculat mai bine momentele favorabile. Buhăescu a marcat în prima repriză două goluri pentru „vulturii violeţi”, cu largul concurs al defensivei gazde. Politehnica a marcat între reuşitele vizitatorilor, tot printr-un fundaş, Ioan Mera, după o fază creată de mijlocaşi, la pauză intrându-se cu 1-2.
Partea secundă a arătat Politehnica mult mai motivată şi puternică, iar asta s-a văzut în numărul de ocazii. Gelu Velici a egalat din penalty în minutul 75 şi cei aproape 2.000 de spectatori se gândeau la o „remontada”. Aceasta nu a mai venit, chiar dacă tot un polist a marcat. Din înger, Ioan Mera s-a transformat în demon cu autogolul care a stabilit scorul final, 2-3. O înfrângere nemeritată, cu atât mai mult cu cât violeţii din Banat au avut ocazii mai multe, dar până la urmă fotbalul penalizează greşelile. Duminica viitoare, timişorenii vor evolua în deplasare, la Ploieşti.
Politehnica: Murariu – Bilia (Nicolescu 83′), Scutaru, Mera (cpt.), Cherecheş – Vidrăşan, A. Ignea – Bedea (Bănică 60′), Bozian, I. Plămadă (Lazea 60′) – Velici
Antrenor: Cosmin Petruescu
FC Argeş: Ureche – Turda, Gugu, Hreniuc – I. Şerban (Tăbăcariu 89′), R. Costin (cpt.)(Vişa 83′), Andr. Panait, Şerbănică – Buleică (Gab. Oancea 72′), Buhăescu, Tofan
Antrenor: Emil Săndoi
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…
Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona…
Călătorii din mijloacele de transport în comun din Timișoara vor fi verificați, dar și informați,…
Adversari implacabili, preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au cel puţin…
Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș atrage atenția asupra faptului că arderile de…
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, spune că, prin blocarea adoptării bugetului, PSD loveşte chiar în…