Unde mergem

Festivalul-Concurs Mariana Drăghicescu, la o nouă ediție. Folclor autentic, în trei spectacole speciale

Dacă nu ar fi plecat puțin, Mariana Drăghicescu ar fi împlinit, în 18 septembrie, 66 de ani. Memoria uneia dintre cele mai frumoase voci ale Banatului este încă vie și va fi celebrată, și în acest an, printr-un festival-concurs care se va încheia la Bogâltin, satul natal al artistei.

Asociaţia Culturală „Mariana Drăghicescu” și TVR Timişoara organizează, în perioada 24-30 septembrie, a XVI-a ediţie a Festivalului-Concurs „Mariana Drăghicescu”. Una dintre mai frumoase și mai iubite voci ale Banatului, Mariana Drăghicescu s-a născut în 1952, în satul Bogâltin, comuna Cornereva, și s-a stins din viață în 1997, foarte departe de casă, în Canada. Festivalul concurs care îi poartă numele îşi propune să-i păstreze vie atât memoria, cât şi melodiile. Primul eveniment din cadrul festivalului este spectacolul intitulat „România Centenară – folclorul uneşte românii”, la care vor participa laureaţi din ediţiile precedente ale festivalului, soliştii Ciprian Pop, Liliana Laichici, Vasile Conea, Dumitru Teleagă, Fanfara din Coştei (Banatul Sârbesc), precum şi Ansamblul Lubnica din Valea Timocului. El are loc miercuri, 26 septembrie, de la ora 19, în sala Filarmonicii Banatul. Va fi omagiată, cu această ocazie, memoria jurnalistului Ionuţ Groza, care a susţinut prin activitatea sa cauza românilor din Serbia și de la a cărui moarte se vor împlini, la început de noiembrie, doi ani.

La concursul din cadrul festivalului, care va avea loc în 27 septembrie , de la ora 19, la Filarmonica Banatul, s-au înscris tineri solişti din întreaga ţară. Juriul, format din Gelu Stan, Tiberiu Ceia, Elise Stan, Daniela Băcilă, Ioan Gîrboni şi Adrian Scorobete, va alege 14 finalişti. Va exista, de asemenea, un juriu alternativ format din tineri muzicieni, elevi şi studenţi, care va acorda şi el premii. Pe scena vor urca şi Ioan Surdu. Doriana Talpeş, Ciprian Pop, Stana Stepanescu şi Ilie Medrea. Intrarea la spectacole este gratuită, iar invitațiile pentru ambele spectacole pot fi ridicate de la casieria Filarmonicii din Timișoara.

Gala Laureaţilor este programată duminică, 30 septembrie, de la ora 13, la Bogâltin, şi va fi transmisă în direct la Radio Timişoara. La spectacol vor participa şi Ioan Surdu, Ştefania Strezescu, Ciprian Pop şi Stana Stepanescu, laureaţi ai ediţiilor precedente ale festivalului. Evenimentul este finanţat de Consiliul Judeţean Timiş şi Consiliul Județean Caraş-Severin şi are ca parteneri Asociaţia Pro Datina, Primăria Cornereva, Mitropolia Banatului, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş şi Filarmonica Banatul din Timişoara.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

INCHIDERE PROIECT „E-SCALATOR – Elevatorul social si civic” SMIS 311359 finanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027

Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația TIMAR, anunță finalizarea implementarii proiectului „E-SCALATOR –…

O oră ago

La Giroc merge şi legat cu sârmă! Când tandemul Simonis – Popoviciu confundă oamenii cu gunoaiele

Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

14 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

19 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

22 de ore ago