Consiliul Judeţean Timiş

Politehnica și CJ Timiș continuă colaborarea. Studenții pot vedea cu ce se „mănâncă” administrația

Studenții UPT de la Administrație Publică vor putea face practică la CJ Timiș. Consilierii județeni au fost de acord cu prelungirea acordului-cadru de colaborare cu Universitatea Politehnica. Parteneriatul inițial a fost semnat în urmă cu doi ani.

Consiliul Județean Timiș și Universitatea Politehnică au semnat, în 2016, pentru o perioadă de doi ani, un acord care a avut mai multe obiective generale. Cum acesta a fost considerat de ambele părți ca fiind productiv, s-a decis ca acordul să fie reînnoit. Scopul parteriatului îl reprezintă îndeplinirea mai multor obiective, printre care: participarea la activităţi în domenii de interes comune; asigurarea cadrului organizatoric şi acordarea de facilităţi pentru desfăşurarea de activităţi recreative cultural-sportive pentru membrii organizaţiilor partenere; intensificarea activităţilor de cercetare – dezvoltare şi promovarea transferului tehnologic; promovarea unor programe de formare continuă, studii postuniversitare şi masterale, doctorate, teme de cercetare; dezvoltarea infrastructurii de cercetare. De asemenea, prin încheierea acestui acord de colaborare se urmărește și efectuarea de stagii de practică cu o durată de 180 de ore de către studenții înscriși la studii de licență, la specializarea Administrație Publică. „Conform prevederilor legale, CJ Timiș are printre atribuții și susținerea serviciilor publice de interes județean privind educația și tineretul. Pe perioada celor doi ani am avut o colaborare foarte bună cu Universitatea Politehnica, în beneficiul studenților, masteranzilor și cadrelor didactice, dar și al comunității timișene în general. Este motivul pentru care am decis prelungirea acestui acord până în 2020”, a spus președintele CJ Timiș, Călin Dobra.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

11 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

11 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

13 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

13 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

14 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

16 ore ago