Economic

Centura de Sud a Timișoarei a primit un nou termen în instanță

Procesul Centurii de Sud are, în sfârșit, un nou termen. Și un alt complet de judecată. Tot la Curtea de Apel București, unde se blocase la finele lunii septembrie. Licitația pentru centură este încheiată în luna februarie și, de atunci, rezultatul se „plimbă” prin instanțe.

Compania italiană Tirrena Scavi S.p.A a fost anunțată, în februarie 2018, drept câștigător al licitației pentru Centura de Sud a Timișoarei, la care au fost înregistrate 12 oferte. Procedura a fost însă contestată și a ajuns în instanță, după ce Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și-a declinat competența. Trameco SA, Vahostav SK, SC Construcții Erbașu SA și SC Grafic Tends SRL sunt reclamanții, iar CNAIR și Tirrena Scavi SPA, pârâții. Tribunalul București a respins, în mai, contestația, așa că s-a ajuns la recurs.

La finele lunii septembrie, un complet al Curții de Apel București și-a declinat competența în acest caz. „Respinge excepţiile nulităţii ca neîntemeiate. Înaintează dosarul la preşedintele Secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor Hotărârii de Colegiu nr. 234/28.08.2018”, a fost soluția dată de judecători.

Acum, procesul a primit, în sfârșit, un nou termen. Cazul a fost repartizat la Secția 8, Completul 5 recurs Achiziţii Publice, și va ajunge în sala de judecată joi, 8 noiembrie. CNAIR nu poate semna contractul de execuție pentru centură, până când nu există o sentință definitivă în acest proces. Durata contractului este de 150 luni, din care 6 luni proiectare, 24 luni execuţie şi 120 luni perioada de notificare a defecţiunilor. Contractul este de 324,1 milioane de lei, cu tot cu TVA.

CNAIR a depus și o cerere de finanțare prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 2. „Proiectul are ca scop reducerea timpului de călătorie cu aproximativ 22% în primul an de operare – 2022”, a anunțat oficial CNAIR. Prin fondurile alocate POIM, lucrările de la Centura de Sud a Timișoarei vor fi finanțate cu aproximativ 250 de milioane de lei, bani de la UE.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

6 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

6 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

6 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

6 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

9 ore ago