Invatamant

Copii terorizați de-o profesoară la liceul care a dat doi laureați cu Nobel

Proști, buni de nimic, veniți de pe altă planetă. Sunt doar câteva din „încurajările” unui cadru didactic la adresa unor copii de zece ani de la renumitul liceu timișorean „Nikolaus Lenau”. Asta, în afară de pedeapsa preferată, respectiv scoaterea copiilor din clasă.

Părinții unor copii din clasa a IV-a de la Liceul „Nikolaus Lenau”, care a dat doi câștigători de Premiul Nobel, sunt revoltați de comportamentul profesoarei de limba engleză Cristina Lozer. Ei spun că elevii sunt maltratați psihic de profesoară, aceasta abuzând de un limbaj total neadecvat în relația cu niște copii de zece ani. Dincolo de urlete, aceștia sunt gratulați cu epitete precum „proști”, „buni de nimic” sau chiar „aterizați de pe altă planetă”. Zilele trecute, un copil a fost pedepsit să scrie de 20 de ori pe o coală de hârtie: „Nu știu nimic, nu sunt bun de nimic”. Or, la această vârstă astfel de metode „pedagogice” pot lăsa răni adânci.

Pedepsa preferată a profesoarei este însă să dea afară copiii din clasă. Câte cinci minute, zece minute sau chiar întreaga oră. La mijlocul acestei săptămâni, când a fost și foarte frig, o fetiță a fost pedepsită să stea afară aproape întreaga oră. Mai mult decât atât, profesoara i-a interzis să-și ia haina pe ea, copilul terminând penitența aproape înghețat. „Ne-am interesat și am aflat că această pedeapsă este ilegală, fiind interzis să lași copiii nesupravegheați”, ne-a spus un părinte revoltat.

Încă de anul școlar trecut, mai mulți părinți au vorbit de cu directoarea liceului, Elena Wolf, vizavi de acest comportament, dar li s-a spus că aceasta are mâinile legate în acest caz. „E suplinitoare și depinde doar de inspectorat, nu de Lenau, așa că nu are ce-i face. Între timp s-a titularizat, dar tot nu se întâmplă nimic. Dacă vorbim cu ea, copiii vor și mai persecutați, S-a întâmplat asta chiar cu o învățătoare de la Lenau care are copilul în această clasă”, ne-a mai spus sursa amintită.

Ce pot face în aceste condiții părinții acestor copii? „Facem pregătire psihologică în fiecare zi premergătoare celei în care are Limba engleză. Se pare că mai multe nu putem face. Dar ca un copil de zece ani să meargă la școală înspăimântat de ce i se poate întâmpla, mi se pare total absurd”, ne-a mai declarat părintele.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

9 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

10 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

11 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

12 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

15 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

15 ore ago