Justitie

Procurorul DNA din dosarul Tel Drum, scos pe tușă de OUG pe justiție

Ordonanța de urgență pe legile justiției dată luni dimineață vine încă o dată în ajutorul președintelui PSD, Liviu Dragnea. Alexandra Lăncrănjan, procurorul care instrumentează dosarul Tel Drum, va fi dată afară din DNA, neavând vechimea necesară.

Una din prevederile OUG dată luni pe legile justiției o vizează direct pe Alexandra Lăncrănjan, procurorul care a devenit cunoscut după ce a redeschis dosarul Tel Drum. Ea nu va mai putea lucra în DNA, potrivit OUG, fiindcă n-a avut vechimea necesară în momentul în care a ajuns în parchetul anticorupție. Respectiv, e vorba de zece ani vechime ca procuror sau judecător. Lăncrănjan a devenit procuror în anul 2010, așadar are o vechime de opt ani.

În dosarul instrumentat de DNA, șeful PSD este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false pentru obținerea frauduloasă de fonduri europene, dar și de abuz în serviciu în legătură cu favorizarea firmei Tel Drum în privința acordării de contracte. Faptele ar fi fost comise în perioada în care Dragnea era președinte al CJ Teleorman, iar dosarul a fost deschis ca urmare a sesizării OLAF (Oficiul European Antifraudă).

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”

Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar…

9 minute ago

Proiectul lărgirii la patru benzi a drumului județean spre Sânandrei a fost oficial demarat

Lucrările de lărgire la patru benzi a drumului care leagă Sânandreiul de DN 69, Timișoara…

41 de minute ago

Cu moral bun înaintea unei dispute dificile pe teren propriu

CSC Dumbrăvița abordează jocul cu „studenții” din Copou cu un moral foarte bun, în urma…

4 ore ago

Aquatim lansează programul ”Apa contează! Educație verde pentru viitor”

Aquatim a pregătit la Muzeul Apei din Timișoara un program special pentru grupuri școlare, dedicat…

5 ore ago

Mai mulți medici vor primi apartamente în noul cartier ANL din Giroc

Mai mulți medici vor primi apartamente pentru a locui în noul cartier ANL de la…

5 ore ago

Au fost introduse restricții de circulație la trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș

Circulația rutieră se va desfășura în perioada următoare cu dificultăți în zona trecerii peste calea…

5 ore ago