Cei patru primari inițiatori ai proiectului „Patrulaterala Vestului”, Nicolae Robu, Gheorghe Falcă, Ilie Bolojan și Emil Boc vor semna, la Timișoara, în prezența presei, documentul de temelie al alianței. Evenimentul va avea loc sâmbătă, de la ora 15.00, la sediul Primăriei.
Cu această ocazie, asocierea dintre primarii Aradului, Oradiei, Clujului și Timișoarei își va schimba și numele. De remarcat faptul că toți cei patru primari sunt membri ai Partidului Național Liberal.
„Având în vedere interesul mare pentru proiect, arătat de alte administrații publice locale din această parte de țară, o dată cu semnarea acestui document, numele asocierii se va schimba din Patrulaterala Vestului în Alianța Vestului -în abreviere: AVE-, pentru a se evidenția caracterul ei deschis. Menționăm încă o dată, că, prin această inițiativă, prin excelență în spiritul Declarației de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, dorim să creăm un for informal pentru schimburi de idei și de experiență între noi, edilii orașelor în cauză și între administrațiile publice locale pe care le conducem, dar și de cooperare pe proiecte mari, în primul rând de conectivitate de mare viteză, dar și în domeniile cultură, educație, sănătate, turism, sport, securitate și dezvoltare, în sens larg”, afirmă primarul Nicolae Robu.
Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…
O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…
Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…
Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…
Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…