Sport

Calificare cu emoții pentru SCM Politehnica Timișoara. Sadoveac a marcat mai mult de jumătate dintre golurile bănățenilor

SCM Politehnica Timișoara a obținut, cu greu, calificarea în sferturile de finală ale Cupei României. Bănățenii au învins la Bacău după un final cu emoții. A fost 27-24 în cele din urmă, după un joc în care Sadoveac s-a remarcat, fiind marcator a mai mult de jumătate dintre golurile timișorenilor, 15.

Sursă foto: Facebook / SCM Politehnica Timișoara

Alb-violeții au avut un început bun de partidă. Și grație celor trei reușite ale lui Marius Sadoveac în primele cinci minute, diferența a crescut la +4, 6-2, pentru handbaliștii antrenați de Pero Milosevic. Au urmat apoi aproximativ șapte minute de „secetă”, ratări pe fondul cărora băcăuanii s-au apropiat la două goluri, 10-8. De altfel, aceasta avea să fie și diferența înregistrată la pauză, de două goluri, 13-11 pentru SCM Politehnica.

Gazdele au simțit în a doua parte a jocului că se poate. Încet, dar sigur, Bacăul s-a apropiat de Poli, pe care a condus-o, 22-21, când mai erau 10 minute până la final. Au urmat minute încinse. La scor egal, Sadoveac, în mare formă astăzi, a „furat” o minge pe apărare, însă nu a profitat, ratând de pe semicerc.

Cîmpan a fost eliminat la faza imediat următoare, astfel că Bacăul prindea aripi. Totuși, în inferioritate numerică, Fenici a găsit o aruncare dintr-un unghi foarte închis, aducându-și echipa în avantaj. Moldovenii nu s-au pierdut pe atac și au egalat la 24 în urma unei aeriene extremă – inter.

Fenici, care a stat la cutie în cea mai mare parte a meciului, a scos om din joc după ce a atacat pe zonă centrală, cu rotare de braț, obținând lovitură de la șapte metri cu eliminare. Au fost momente decisive.

SCM Politehnica Timișoara, a obținut, în cele din urmă, calificarea în sferturile de finală ale Cupei României, scor final 27-24.

CSM Bacău – SCM Politehnica Timișoara 24-27 (11-13)

SCM Politehnica Timișoara: Sadoveac 15 (9/6), Marjanovic 3 (1/2), Vuk Milosevic 3 (1/2), Orbovic 2 (0/2), Fenici 2 (0/2), Irimescu 1 (1/0), Cîmpan 1 (1/0).

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

4 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

7 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

8 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

8 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

9 ore ago