Politica

Război în Parlament! Opoziția forțează debarcarea lui Liviu Dragnea și Florin Iordache din fruntea Camerei Deputaților

Profitând de faptul că PSD-ALDE a piedut majoritatea în Camera Deputaților, PNL a propus la începutul ședinței de marți revocarea din funcție a președintelui Liviu Dragnea, precum și a vicepreședintelui Florin Iordache. PSD refuză să pună la vot cererea, dovadă că îi este teamă.

Încă de dimineață, PSD știa că se pune ceva la cale în Camera Deputaților, astfel că s-a dat o circulară prin care toți deputații partidului au fost chemați să vină la ședință. Din 144 de deputați au venit însă doar 104. Liderul grupului PNL, Raluca Turcan, a solicitat revocarea lui Liviu Dragnea din funcția de președinte, la pachet cu a lui Florin Iordache din cea de vicepreședinte. Florin Iordache, cel care conduce ședința, a refuzat să supună votului propunerea liberalilor și, de asemenea, a refuzat să părăsească tribuna Camerei. Regulamentul arată că, dacă celui care conduce ședința i se cere revocarea, nu mai poate conduce ședința. Raluca Turcan a solicitat ca plenul să fie condus de vicepreşedintele Camerei, timișoreanul Marilen Pirtea (PNL), iar votul să se facă prin ridicare de mână.

Iordache a motivat refuzul prin faptul că președintele Camerei poate fi demis doar la cererea grupului care l-a propus. Opoziția i-a amintit că, în 2012, PSD și PNL au procedat la fel cu Roberta Anastase, pe cacre au revocat-o din funcția de președinte. În urmă cu șase ani, grupurile PNL și PSD au solicitat schimbarea doamnei Roberta Anastase. Și dumnevoastră, și domnul Nicolicea ați contribuit la aceea procedură. Doamna Anastase a invocat aceleași argumente ca și dumneavoastră azi, dar, în caz că nu mai țineți minte, în 2012 spuneați că plenul este suveran și poate decide revocarea”, a spus chiar Victor Ponta, liderul Pro România.

Ședința continuă cu doi lideri de ședină, Florin Iordache și Marilen Pirtea.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

8 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

10 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

12 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

12 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

13 ore ago