Timișoara Saracens - Dinamo București
Echipele din Timişoara au fost întotdeauna motivate când au întâlnit Dinamo, indiferent de sport şi aşa va fi şi acum, în etapa a XII-a a Superligii de rugby. Cu atât mai mult cu cât „leii timişoreni” sunt răniţi după eliminarea din barajul Challenge Cup.
Timișoara Saracens – Dinamo București
„E o săptămână specială, în care trebuie să ne refacem și să demonstrăm că suntem echipă. Avem nevoie să ne redobândim încrederea. Nu ne ascundem, suntem răniţi după meciul din Rusia, am lucrat mai mult pe plan mental în aceste zile, dar avem încredere în posibilităţile noastre şi aşteptăm meciul de vineri”, a spus Sosene Anesi, antrenorul Timişoarei.
Din păcate pentru echipa gazdă, problemele medicale continuă, fundaşul Simionescu urmând a lipsi următoarele jocuri, după ce a fost accidentat în Rusia. Nici Fercu nu este apt, iar pe lista jucătorilor indisponibili se mai află şi Stewart, care se pare că nu va mai evolua în acest sezon. Revin, după săptămâni întregi de pauză forţată, Lazăr, Căpăţână şi Rose.
Gruparea bănăţeană a anunţat şi lotul de 23 cu care va aborda acest joc, lot în care este loc şi de destule improvizaţii: Taupaki, Căpăţână, Doge, Mureşan, Iftimiciuc, Tătăruş, Rus, Lazăr, Zaharia, Rose, Moala, Manumua, Popa, Shennan, Samoa; Rădoi, Boshoff, Pungea, Popârlan, Whitehurst, Rupanu, Neculau, Sabău.
Partida dintre Timişoara Saracens şi Dinamo Bucureşti se joacă vineri, 26 aprilie, de la ora 12.00, pe stadionul „Dan Păltinişanu” şi nu va fi televizată.
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…
Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…
Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…
Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…