Se vor umple spitalele. Sportul, ultimele trei obiective investiționale în Timiș

Un sondaj de opinie online propus de o instituție bancară internațională își propunea să facă o analiză de lucru și-un top al obiectivelor investiționale ce-ar intra în sfera de interes a administrației timișene, chiar dacă cele mai multe propuneri se referă la proiecte pe termen lung în Timișoara, capitala județului. La acea vreme, inițiativa celor de la banca europeană de reconstrucție și dezvoltare, parcă, a fost cât pe ce să fie confiscată de Consiliul Județean Timiș în scopul unor puncte electorale, cum că aproape un miliard de euro ar sta în pixul unui bancher european hotărât să ofere acest fond lui Călin Dobra pentru înfrumusețarea Timișului. Spuneam și atunci că e vorba doar de o analiză, să vadă și oamenii ăia ce are românul prin ograda publică și ce-ar mai vrea să aibă, după capul fiecăruia. Rezultatele sunt seci și au fost prezentate de mai toate platformele media. E de reținut, totuși, ceva din poftele timișoreanului în ceea ce privește investiții ce-or veni ele odată și-odată.

Timișoreanul vrea spitale și drumuri. Și nu unul, mai multe. Cel regional de urgență promis de atâta vreme de guvernul central. Apoi mai vrea spitalul regional de oncologie. Drumuri: centura, racordul la autostrada și drumul rapid spre Serbia. Primele șase din zece puncte sunt ocupate de spitale și drumuri. Cetățeanul timișorean trăiește, ca orice român, cu teama aia sinistră că va ajunge pe mâna sistemului medical și speră că prin ridicarea unei clădiri noi își înlătură măcar parțial coșmarul vieții sale. Nu s-a lucrat foarte mult pe spitale în Timișoara, dar a mai apărut câte ceva: renovarea spitalului județean, ridicarea spitalului de copii, secții de cercetare pentru oncologie, însă tot degeaba. Nu lipsa unei clădiri ar trebui să ne sperie, nu un rigips bine pus și-un cearceaf curat ne rezolvă problema, ci sistemul medical în ansamblu, ceea ce nu se rezolvă decât prin reformă, nu prin ridicări de biserici și spitale, bune și ele, dar nu suficiente.

Faptul că infecțiile intraspitalicești te omoară din pricină de șmen și neglijență, că medicamentele sunt insuficiente, că sistemul rămâne corupt în ciuda majorărilor de salariu, că ți se cere să aduci în unele spitale totul de acasă, cremvurști, ceai, kilograme de zahăr, calupuri de hârtie igienică și câte altele. Astea nu se rezolvă nici dacă PSD și Călin Dobra vor anunța că cel mai modern spital de urgență va fi ridicat la Timișoara. Drumurile. Avem tot mai multe mașini și tot mai puțină răbdare. E firesc să avem drumuri moderne. E o condiție pentru dezvoltarea economică a zonei, dar ce societate e aia care își dorește din zece vise investiționale trei spitale și trei drumuri rapide? Ultimele trei priorități din zece sunt sala polivalentă, aquaparkul și stadionul nou, ceea ce explică de ce vrem spitale, de ce avem nevoie disperată de spitale.

Trăim bezmetic și ne mirăm că dorința supremă e să mi se ridice un spital. Suntem un pol economic important al țării, alături de Cluj. Aici se câștigă mai mulți bani și lumea aleargă după tot mai mulți. Mâncăm prost, stăm toată ziua în mașină, iar seara mergem la sală cu convingerea că recuperăm ceva. În tot acest timp, copiii își fac temele acasă, iar apoi trec pe tabletă. Ajung și ei peste zece douăzeci de ani să câștige la fel de bine, să aibă a patra mașină a familiei și să meargă seara la sală. Asta e tot. Asta e viața. Din acest motiv sala polivalentă, aquaparkul și stadionul nu sunt niște priorități imediate pentru timișoreni și pentru români. Ce să facă cu ele? Să te scoată din casă, să-ți distragă copilul de la jocurile de pe tabletă și să-ți ofere un model în viață, să-și dorească ăla micu să ajungă ca Timofte sau Contra? Alte vremuri.

Să facem și spitale, dar să facem și ce gândesc alții, poate niște inteligenți din administrație, că ar fi bine pentru comunitate. Votul popular și bugetul participativ atât de lăudat ne-ar duce doar spre spitale și drumuri? Din păcate, sportul e lăsat într-un dezinteres total nu numai de cetățean, ci mai ales de administrație. Cel mai înfocat primar susținător al echipei locale de fotbal a ajuns să nu mai miște un deget să bugeteze una sau alta dintre echipele locale. Timp în care alți primari din țară, poate nu la fel de motivați, fără steaguri în mână și vuvuzele la gură, finanțează nestingheriți echipe de fotbal sau de handbal. Totul e poveste și istorie electorală. Nu mai contează din ce cauză nu se poate să avem sport performant, deși alții pot. Trist este că nici nu se cere. Să stăm pe tablete atunci, să vedem la TV campionatul Spaniei și să ne învățăm copiii cu schemele de la pariuri. Spitalul nou e gata. Ăsta da sport!