Grădina Taicii Domnului

Dar avem și noi neamțul nostru, din Bocsig

Dominic Fritz și-a anunțat candidatura internă în USR Timiș pentru nominalizarea chalangerului lui Nicolae Robu pentru alegerile la Primăria Timișoara. E neamț și a adulmecat politica la nivel înalt la el acasă, dar a studiat și prin Franța sau Anglia. În România se ocupă printre altele cu o casă de copii din Freidorf și promovează muzica gospel. Și-a propus să se ia la trântă cu actualul primar liberal, dar nu înainte de a-i concura pe senatorul Nicu Fălcoi și dna Aida Szilagyi într-o jurizare internă. Stă de suficient timp în România pentru a se declara un om imperfect. Neamț imperfect? Ciudat. Nici neamțul nu mai e ce-a fost. Ceea ce-l face ori mai uman pentru piața noastră electorală, ori un foarte bun comunicator. De ce ne-ar trebui nouă un primar perfect după ce avem deja unul și nu ne place de el? Nu, românul ar prefera oricând un om care a păcătuit mergând fără bilet pe tramvai, cum singur s-a destăinuit Fritz pe Facebook. E neamț, poate că e mai riguros ca noi, dar uite că are și puțin din șiretenia românească, mai și uită, căci n-a trimis tot timpul SMS-ul pentru Timpark. Super, omul a bifat cășuța „Nu sunt robot” produs în Germania și ne putem pune încrederea în el.

Editorial de Eugen Sasu

Dominic Fritz vrea să pună la punct lucrurile în Primăria Timișoara, ceea ce sugerează că acum treburile nu merg cumva pe roate, deși ele merg, find coordonate de neobositul Nicolae Robu. Bine, noi acum ne jucăm cu imaginația. Nu știm dacă dl. Dominic poate obține simpatia useriștilor în lupta cu ditamai senatorul Fălcoi, român de-al nostru. Apoi, înflăcărarea asta pro-USR-PLUS a atins un vârf la europarlamentare și habar n-avem dacă la fel va fi și când se alege gospodarul urbei într-o competiție cu un singur tur de scrutin. Dar haideți să ne imaginăm că dl. Fritz va ajunge primar al Timișoarei pentru mandatul 2020-2024. Este realist să ne gândim că dumnealui va face din nou din Timișoara o mica Vienă, de data aceasta fără austrieci și cu mai puțini evrei și unguri ca pe vremuri?

Poate că Dominic Fritz nu trebuie să aducă 100.000 de nemți să câștige USR alegerile la Timișoara. Armăsarul alb ce-l călăresc useriștii îi obligă să câștige pe Bega, după cum spunea și senatorul Fălcoi. Problema intervine după ce un primar ca Dominic Fritz s-ar apuca de lucru. Dacă nu aduce cu el câteva mii de funcționari nemți care să facă treaba cum vrea dumnealui, adică nemțește, ce credeți că se va întâmpla cu amestecul dintre dorințele sincere și rezonabile ale lui Fritz și inerția funcționarului român? Cât de bine intenționat ar fi domnul Dominic, întrebarea care se pune e dacă are cu cine și are cu ce.

Ce va face Dominic Fritz dacă vrea ceva si nu poate de juriștii primăriei, că nu-i poate da afară? Ce va face dacă inspectorii au sarcina să facă ceva și nu fac, că iarăși nu-i poate da afară? Și ce face când lucrurile se rezolvă altfel decât știe dumnealui că s-ar rezolva prin Germania și nu are un Ionuț Nasleu să le rezolve în locul lui, că nu cred că-și aduce un neamț pentru chestiunile mai neortodoxe? Sunt doar câteva dintre frământările ce-ar trebui să le aibă Dominic Fritz din momentul în care și-a pus în gând să candideze. Cred că victoria în alegeri în fața lui Nicolae Robu este cel mai facil lucru. Greutățile de abia apoi încep. Iar dacă nu are soluții pentru așa ceva, atunci va fi rău pentru USR. De fapt, de abia acum încep insomniile pentru USR, din momentul în care vor avea responsabilități la centru și vor începe să câștige multe posturi în administrația locală. Poate fi o trambulină, e adevărat, dar poate fi și-un tobogan al naibi de înalt de unde să-ți dai drumul în cap.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Momente magice și la Facultatea de Macanică UPT cu ocazia Târgului de Crăciun

Dincolo de activitatea didactică și de cercetare, spiritul Politehnicii se regăsește și în solidaritate, implicare…

3 ore ago

Primăria Timișoara vrea să cumpere o nouă clădire în zona Iosefin

Municipalitatea timișoreană vrea să demareze discuțiile pentru preluarea unei noi clădiri în zona Iosefin, pe…

4 ore ago

Primăria a făcut trotuar pe strada Barbu Iscovescu în locul terasei demolate a unui cunoscut restaurant/VIDEO

Oamenii municipalității timișorene s-au mișcat rapid și în locul terasei unui restaurant cunoscut din oraș,…

5 ore ago

S-au cam dus zăpezile de altă dată. Ce prime de Crăciun au mai încasat angajaţii companiilor de stat

Pe fondul măsurilor de austeritate impuse de Guvernul Bolojan, site-ul Economedia.ro a făcut o analiză…

6 ore ago

Vine frigul și vom avea parte și de precipitații

Temperaturile se vor situa sub cele specifice, până aproape de sfârşitul lunii ianuarie, anunţă vineri…

7 ore ago

„Money for Nothing”, baladă pentru Chiș Culiță

Ca oricare alt funcționar public, și directorul PLM Chiș Culiță este protejat de legea românească…

10 ore ago