Administratie

A fost aprobată cererea de finanţare pentru obţinerea banilor europeni, în vederea reabilitării Căii Bogdăneştilor

Consiliul Local Timişoara şi Primăria au făcut un nou şi mare pas spre demararea proiectului de reabilitare a liniilor de tramvai, dar şi a întregului bulevard Bogdăneştilor. CLT a aprobat prin vot, luni, cererea de finanţare din bani europeni a contractului. 

A fost aprobată cererea de finanţare pentru obţinerea banilor europeni, în vederea reabilitării Căii Bogdăneştilor

Finanţarea a fost solicitată şi obţinută din fonduri europene, prin intermediul Programului Operaţional Regional. Suma totală aferentă contractului a ajuns la 148,85 de milioane de lei, din care contribuţia proprie a primăriei va fi de 59,2 milioane de lei, sume cu TVA.

Conform proiectului aprobat, „investiția vizează modernizarea întregului ansamblu rutier și a liniilor de tramvai, inclusiv rețelele edilitare stradale, subterane și supraterane, având ca limite: intersecția Calea Bogdăneștilor cu Bd. Cetății (inclusiv) și intersecția cu str. Casian Muntean (buclă de întoarcere Ronaț). Prin proiect se vor realiza următoarele: linia cale tramvai va fi cale dublă și se va amplasa în axul străzii, în platformă proprie; rețeaua contact se va realiza în variantă dublă, într-o soluție de compensare totală; se vor înlocui cablurile de alimentare a rețelei contact (600 Vcc); se va moderniza substația de transformare-redresare care va alimenta cu energie electrică linia cale modernizată; lărgirea la 2 benzi pe sens a străzii; realizarea de piste pentru biciclete; realizarea de trotuare; spații verzi, atât în platforma proprie a linie de tramvai, cât și în zona de siguranță a străzii semaforizarea intersecțiilor și supravegherea video, integrate în sistemul de management al traficului”, se arată în documentație”.

Modernizarea va include doi kilometri de linie dublă de tramvai, bucla de întoarcere a tramvaiului, construcţia a şapte staţii de tramvai, 12.000 de metri pătraţi de trotuare şi 36.000 de metri pătraţi de carosabil care vor fi modernizaţi. Tot ca o veste bună, liniile de tramvai vor fi înierbate, aşa cum e în multe din marile oraşe din Europa.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Echipe mixte STPT – Poliția Locală vor controla și informa călătorii din mijloacele de transport în comun

Călătorii din mijloacele de transport în comun din Timișoara vor fi verificați, dar și informați,…

59 de minute ago

Vechi adversari, Ruben Laţcău apreciază iniţiativa lui Alfred Simonis privind comasarea comunelor

Adversari implacabili, preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au cel puţin…

O oră ago

Garda de mediu avertizează. Nu dați foc la miriști și la vegetație uscată, sunteți pasibili de amenzi importante

Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș atrage atenția asupra faptului că arderile de…

O oră ago

Marilen Pirtea afirmă că PSD lovește fix în oamenii cu venituri reduse, prin blocarea bugetului

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, spune că, prin blocarea adoptării bugetului, PSD loveşte chiar în…

2 ore ago

O investiție de 50.000 de euro aduce procesele reale mai aproape de studenții UPT

De la teorie, la practică. Totul pentru studenți! La Universitatea Politehnica Timișoara, colaborarea cu mediul…

3 ore ago

O interesantă expoziție dedicată manifestărilor funerare din paleolitic se deschide la UVT

Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește la sediul central de pe bulevardul V. Pârvan, nr.4,…

3 ore ago