Administratie

Majorarea tarifelor Retim a fost blocată în Consiliul Local Timişoara. Scandalul tarifării pe volum se amplifică

Societatea Retim nu a primit luni destule voturi de la consiliul local pentru a putea majora tarifele aplicate pentru serviciile de salubrizare menajeră în Timişoara. Aleşii locali şi reprezentantul societăţii s-au încurcat în argumente şi lipsă de informaţii, iar până la urmă proiectul a picat.

Ba economia circulară şi taxa aferentă, ba majorările de salariu minim, ba taxele aplicate de Colterm la prestarea serviciilor de la staţia de sortare a deşeurilor, toate au fost motive discutate şi disputate atunci când s-a supus la vot proiectul de majorare a tarifului practicat de Retim pentru serviciul de salubrizare menajeră. Invitat la microfon, reprezentantul acesteia a motivat creşterea prin faptul că cei de la Colterm ar fi majorat tarifele practicate la staţia de sortare a deşeurilor. Ulterior, a discutat despre salarii minime mărite, aceasta în timp ce proiectul de hotărâre vorbea despre introducerea unei taxe legate de economia circulară pentru majorare. 

Disputa a devenit şi mai încurcată în momentul în care a intervenit primarul Nicolae Robu, care a vorbit despre cu totul altceva, despre majorarea mascată care va fi introdusă de Retim prin schimbarea sistemului de taxare, de la cel pe persoană la cel pe volum. Mulţi consilieri au legat această modificare de cea de luni pentru majorare şi proiectul nu a atras destule voturi în consiliul local pentru a trece. 

Scandal cu noul sistem de taxare

Nicolae Robu a vorbit deja public despre opoziţia sa legată de proiectul de trecere a taxării salubrizării, de la impunerea pe persoană la cea pe cantitate. Cei de la societatea Retim au admis că propunerea a fost deja discutată, a fost o întâlnire a conducerii societăţii, propunerea de schimbare a fost votată şi urmează să fie promovat la nivelul ADID.

„Pe mine mă îngijorează ce urmează, o mulţime de cetăţeni vor raporta mai puţin decât au adunat gunoi, vor cere pubele de capacitate mai mică, iar surplusul va apărea în rampe clandestine. Ajungem la o avalanşă de gunoaie, nu cred că e normal să se facă o majorare de tarif, chiar dacă e mascată. Cine are aceiaşi pubelă va plăti mai mult, aşa am înţeles. Sistemul va încuraja economisirea de bani, dar cu toate camerele şi poliţia nu vom putea lupta cu noul sistem. Să ne luăm măsuri de protecţie, să fim foarte atenţi, să vedem ce măsuri de preîntâmpinare a majorării tarifelor putem lua de a preveni efectele aruncării gunoiului pe stradă”, a declarat primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

Opinia primarului a fost îmbrăţişată în unanimitate de plen. Dan Idolu, şeful grupului de consilieri PSD, i-a dat întru totul dreptate primarului. „Deşi nu vreau, sunt perfect de acord cu primarul. De curând am fost şi am observat un sistem asemnător pe o insulă europeană, dintr-o ţară civilizată. Am fost intrigatc că nu existau coşuri de gunoi şi pubele pe domeniul public. Datorită acestui mod de colectare pe cantitate au luat măsura colectării tuturor acestor pubele publice, pentru că cetăţenii, deşi civilizaţi, duceau gunoiul în zona publică. Ca să nu plătească mai mult aruncau gunoiul la pubelele de pe stradă sau din parcări. Un asemenea subiect este oportun pentru o dezbatere publică, dezbatere cu cetăţenii”, a spus Idolu.

În discuţie a intervenit şi consilierul independent Adrian Orza. El a vorbit despre riscul de a apărea mormane de gunoi pe stradă, pentru că cei care vor dori să plătească mai puţin vor arunca peste tot deşeurile, iar situaţia riscă să scape de sub control. 

„O asemenea mărire de tarif a picat la vot în mai multe comune unde Retim lucrează. Oamenii sunt îngrij,vorbesc aici de autorităţile locale, că vor avea cetăţeni care vor vedea diferenţa mare faţă de ce plăteau până acum şi se gândeau că vor arunca pe stradă. Vin în comunele periubane oameni din oraş, vin cu microbuze şi lasă efectiv gunoiul pe stradă. Lucrurile vor scăpa de sub control. Odată mărit tariful va avea loc această situaţie, diferenţa o vom găsi pe domeniul public. În Germania, în anii 2000 am văzut cum se făcea, era un sistem similar. Dacă nu voiai să plăteşti atât de mult pentru salubritate, pentru că ţi se părea prea mult, aveai o zi pe lună şi oamenii îşi duceau gunoiul, îşi aruncau ei singuri cu gunoiul. Aveau mănuşi şi singuri pe le puneau pe categorii la deponie. Trebuie găsite soluţii”, a avertizat Orza.

O altă problemă ridicată pe acest subiect de Idolu s-a referit la reprezentanţii primăriei în consilul de administraţie al Retim: „Trebuie să ştim ce spun reprezentanţii consilului local în consiliul de administraţie la Retim. Cum au votat ei pentru a apăra drepturile oamenilor? Trebuiau să ne anunţe asupra situaţiei”. Din păcate, a spus primarul Robu, crearea societăţii mixte s-a făcut în aşa fel încât voturile primăriei să nu conteze în luarea deciziei…

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Marilen Pirtea afirmă că PSD lovește fix în oamenii cu venituri reduse, prin blocarea bugetului

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, spune că, prin blocarea adoptării bugetului, PSD loveşte chiar în…

42 de minute ago

O investiție de 50.000 de euro aduce procesele reale mai aproape de studenții UPT

De la teorie, la practică. Totul pentru studenți! La Universitatea Politehnica Timișoara, colaborarea cu mediul…

O oră ago

O interesantă expoziție dedicată manifestărilor funerare din paleolitic se deschide la UVT

Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește la sediul central de pe bulevardul V. Pârvan, nr.4,…

2 ore ago

La începutul lunii mai vom putea circula pe drumul modernizat dintre Sânmihaiu Român și Șag/VIDEO

Mai e puțin timp până la momentul în care drumul județean care leagă Sânmihaiu Român…

2 ore ago

Timișorenii sunt invitați la un concert de lăută solo de Ziua Muzicii Vechi

Ziua de sâmbătă, 21 martie, aduce, de la ora 19:00, concertul „Celebratio Musicae Antiquae”, dedicat…

2 ore ago

O zonă din Timiș intră sub supraveghere din cauza unui caz de pestă porcină africană

În urmă cu câteva zile, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a confirmat…

2 ore ago