Diverse

Investiţie de 11 milioane de euro pentru un sistem integrat de securitate, la Aeroportul Internaţional Timişoara

Ministerul Transporturilor a publicat în vederea dezbaterii publice un proiect prin care pentru Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara se propune achiziționarea unui sistem integrat pentru controlul de securitate în valoare de 52,91 milioane lei, inclusiv TVA, echivalentul a 11,4 milioane euro. În proiect se mai spune că finanțarea investiției se va realiza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din fonduri europene nerambursabile.

Aeroportul din Timișoara

Proiectul prevede achiziția unor echipamente de scanare pentru bagajele de cală și a celor de cabină, dar și echipamente de detectare a urmelor de exploziv, detectoare de metale, precum și a unui server de management al echipamentelor de securitate.

Investiția va răspunde nevoilor operaționale privind creșterea volumului și vitezei de procesare a tuturor categoriilor de persoane și bunuri asupra cărora se aplică măsuri de securitate, respectiv de la 1,6 milioane pasageri la 3 milioane pasageri pe an și de la 4.500 tone marfă la 15.000 tone pe an”, se arată în proiect.

Noul sistem ar uma să aibă o durată estimată de utilizare a sistemului de 10 ani, aeroportul va avea nevoie de capacități specifice pentru controlul de securitate pentru aproximativ 1,5 milioane pasageri îmbarcați (respectiv pentru aproximativ 3 milioane de pasageri care tranzitează aeroportul), se arată în nota de fundamentare. În medie, pe zi vor fi supuși controlului de securitate un număr de peste 4.000 pasageri. Având în vedere că, de regulă, controlul de securitate se realizează în intervalul 04.00 – 21.00, rezultă un trafic mediu de 47 pasageri pe oră și de peste 500 pasageri pentru orele de vârf.

Aeroportul Internațional din Timișoara a fost tranzitat în anul 2017 de 1.621.529 pasageri și a oferit suport logistic la peste 17.800 de zboruri. În anul 2018, deși două companii aeriene low cost și-au redus drastic activitatea, trendul ascendent al traficului nu a fost afectat în mod dramatic. Astfel, estimarea evoluției pentru anul 2019 prevede depășirea maximului realizat anterior și înregistrarea a peste 1.625.000 de pasageri.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

42 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

21 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

21 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

22 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

22 de ore ago