Cultura

Ruga Bănățeană, la Muzeul Satului din Timișoara

Cântec, joc și voie bună (musai!) vor fi la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Acestea sunt ingredientele pentru Ruga Bănățeană, un eveniment de tradiție care va avea loc în prima zi z lunii septembrie.

Ruga Bănățeană, la Muzeul Satului

Duminică, 1 septembrie, începând cu ora 13.00 începe „jocul” pe ritmul horei mari, la Muzeul Satului Bănățean. Pe scena în aer liber vor urca artiști de marcă ai Banatului: Dan Necșa, Ion Luca Jurjescu, Floare Hojda Tomoiagă, Adi Bihoi, Valentin Vădrariu și mulți alții. Aceștia vor susține un spectacol alături de ansambluri consacrate de cântece și dansuri din întreg Banatul, acompaniați de orchestra condusă de Ciprian Untaru.

Evenimentul este organizat de Muzeul Satului Bănățean Timișoara, finanțat de Consiliul Județean Timiș, iar coordonatorul acestuia este muzeograful-etnograf Marius Matei.

Intrarea este liberă.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

2 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

3 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

4 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

4 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

8 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

8 ore ago