Eveniment

Aeroportul Internaţional Timişoara, supus unui amplu test de securitate

Mai multe instituţii cu atribuţii în domeniul securităţii aeroportuare participat, miercuri noapte, la un amplu test efectuat pe Aeroportul Internaţional Timişoara. Scenariul a cuprins eliminarea unui bagaj abandonat, dar şi stingerea unui foc deschis apărut la roata unei aeronave care a aterizat.

Noaptea de miercuri spre joi a fost una plină pentru toţi angajaţii Aeroportului Internaţional Timişoara. Între orele 22.30 – 23.30, aici a avut loc un important exerciţiu de securitate. Acţiunea a avut loc în conformitate cu prevederile Programului Național de Securitate Aeronautică și a planului de intervenții în situații de urgență, Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia a organizat un exercițiu de testare, în scopul identificării posibilelor puncte vulnerabile și a stabilirii măsurilor necesare pentru eliminarea acestora.

„Astfel de exerciții de verificare sunt esențiale pentru desfășurarea activității aeroportuare în siguranță în general și în particular pentru o zonă publică cu trafic intens. În scenariul de ieri, un bagaj abandonat în zona publică a aerogării a devenit suspect și implicit un posibil pericol pentru securitatea respectivei zone. Specialiștii pirotehniști ai S.R.I. Timiș au evaluat gradul de risc, au ridicat cu mijloacele tehnice din dotare, printre care și roboți, bagajul suspect și l-au transportat în poligon pentru dezamorsare. Exercițiul a fost conceput să fie unul combinat, atât de simulare a unei situații de criză–incident de securitate, cât și a unei situații de urgență–incident de siguranță aeronautică , motiv pentru care s-a simulat și stingerea unui foc deschis depistat la roata unei aeronave, care tocmai a aterizat.”, a declarat directorul Aeroportului Internațional Timișoara, Daniel Idolu.

Acest exercițiu a fost realizat de către aeroportul Timișoara, în colaborare cu structura specializată antiteroristă din cadrul S.R.I. Timiș, I.P.J. Timiș, Poliția Transporturi Timișoara, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, I.S.U. Timiș, Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș, Baza 71 Aeriană a MApN. Au fost prezenți și reprezentanți ai Prefecturii, ai AACR și ai Consiliului Județean Timiș, în calitate de observatori.

Exercițiul, desfășurat pe aeroportul Timișoara, nu a afectat pasagerii, traficul aerian sau programul zborurilor.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

INCHIDERE PROIECT „E-SCALATOR – Elevatorul social si civic” SMIS 311359 finanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027

Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația TIMAR, anunță finalizarea implementarii proiectului „E-SCALATOR –…

O oră ago

La Giroc merge şi legat cu sârmă! Când tandemul Simonis – Popoviciu confundă oamenii cu gunoaiele

Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

14 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

19 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

22 de ore ago