Diverse

Tinere amendate de polițiștii locali după ce și-au aprins țigările pe hol. Sute de sancțiuni aplicate fumătorilor „ilegali”

Unii încă nu s-au obișnuit cu faptul că în locurile publice închise este interzis fumatul. Sau nu vor să se obișnuiască. Polițiștii locali din Timișoara au aplicat sute de amenzi de la începutul acestui an pentru cei care „duhăneau” în locuri interzise. Două tinere au fost sancționate pentru că fumau pe hol, la intrarea în sediul unei firme.

În urma unor sesizări, polițiștii locali au făcut verificări la o societate din Piața Mărăști, unde s-a reclamat faptul că două persoane fumau în clădire, pe holul de la intrarea în incinta firmei respective.

„Ambele tinere au fost sancționate cu câte 500 lei fiecare. De asemenea, societatea în cauză, Alto Studio SRL, a fost sancționată pentru lipsa acordului de funcționare”, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

De la începutul acestui an, polițiștii locali au aplicat 471 sancțiuni pe această linie unor persoane surprinse fumând în locurile amenajate pentru copii din parcuri, în piețe, în stațiile mijloacelor de transport în comun sau în stațiile taxi și chiar în taximetre, în incinta unor societăți, precum și în alte locuri prevăzute de lege. Au existat și situații în care unele persoane au fost surprinse fumând în localuri, fără acordul angajaților, cazuri în care s-au aplicat, de asemenea, sancțiuni.

Sancţiunile pentru fumat în spațiile închise sunt cuprinse între 100 lei și 500 lei pentru persoanele fizice, și 5.000 la prima abatere,10.000 lei la a doua abatere cu măsura complementară de suspendare a activității până la remedierea situației și 15.000 lei la a treia abatere, cu sancţiunea complementară de închidere a unității, pentru persoanele juridice.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

3 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

4 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

6 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

6 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

9 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

10 ore ago