Politica

Sorin Grindeanu prelungeşte suspansul: se mai gândeşte la o revenire în politică

Premierul Ordonanţei 13, Sorin Grindeanu, (re)apărut oficial alături de un partid, spune că e mândru de ceea ce a realizat deja la ANCOM, dar nu ar putea exclude şi o revenire în politică. El a evitat să pronunţe numele PSD, vorbind doar despre stânga politicii. Dacă revine în politică, acest lucru sigur va fi anunţat, acasă, la Timişoara.

Un post în conducerea PSD, oricare ar fi acesta, nu e în acest moment atât de important cât e viitorul partidului, spune Sorin Grindeanu, fostul prim-ministru dat afară din partid după refuzul său de a părăsi funcţia de la Palatul Victoria. Revenit la PSD Timiş, deocamdată ca şi invitat al lui Alfred Simonis la o şedinţă, Grindeanu a vorbit despre „echipa PSD” şi despre necesitatea de a se face apel la aceasta pentru a readuce partidul acolo unde îi este locul.

„Nu e important pentru mine să candidez în PSD. Am văzut foarte multe lucruri și am fost în foarte multe poziții în acești ani. Ținta mea nu este să obțin o poziție și dacă mă voi decide să revin în politică, în mod sigur voi reveni în zona de stânga pentru că nu se poate altcumva. Așa cum la Timiș s-a făcut apel la echipă, ca să se repornească motoarele, eu cred că e nevoie de echipă și la nivel central. Acest congres trebuie să fie nu despre o persoană, ci trebuie să fie despre ceea ce vrea să facă PSD-ul mai departe”, a declarat Grindeanu, joi.

El nu exclude o eventuală reîntoarcere în partid, dar spune că face lucruri bune şi la ANCOM, unde e acum şef şi câştigă luna aproape 10.000 de euro.

“Deocamdată, sunt președintele ANCOM, mă mândresc cu acest lucru și momentan sunt în această poziție. Fiți convinși că dacă voi lua o decizie tranșantă de reintrare în politică, o să anunț acest lucru la Timișoara. Nu spun nici da nici nu unei posibile întoarceri în politică”, a mai subliniat Sorin Grindeanu.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

3 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

3 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

3 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

4 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

5 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

5 ore ago