Politica

Alina Gorghiu cere demiterea lui Meleşcanu, un „microb preistoric îngheţat”

Senatorul liberal de Timiş, Alina Gorghiu, nu ştie de ce PSD îl susţine în continuare pe Teodor Meleşcanu la funcţia de şef al Senatului, atât timp cât instalarea sa a fost declarată ilegală de Curtea Constituţională. În plus, partidul are majoritatea, deci porneşte favorit în alegerea unui alt preşedinte.

Senatorul cere imperativ demiterea lui Meleşcanu de pe post, în acest fel fiind evitată o criză de imagine.
„Camera riscă o pată de imagine, Curtea Constituţională a constatat că a fost pus preşedinte ilegal. Acest verdict a consemnat că juridic s-a încălcat Constituţia pentru un număr mic de voturi promise de Meleşcanu. Le cer celor doi preşedinţi ai Camerelor Parlamentului să se consulte şi să pună în funcţiune decizia. Motivarea acesteia nu poate aduce nimic suplimentar, legat de plecarea lui Meleşcanu. Aşa putem evita o criză de imagine”, a declarat Gorghiu, la Timişoara.
Susţinerea în continuare a lui Meleşcanu este şi mai greu de explicat, cât timp PSD are majoritatea şi, teoretic, ar putea să obţină din nou această poziţie.
„Acest domn care a stat patru luni la conducere a dus la nivel de artă traseismul politic. Nu cred că mai există vreo raţiune pentru nimeni ca PSD să întârzie acest proces. La Senat PSD are majoritatea, lupta nu va fi simplă, ei pornesc ca favoriţi pentru numirea unui preşedinte. Oricum au destui vicepreşedinţi care să- i ţină locul. De ce sunt menţinuţi aceşti microbi preistorici îngheţaţi?” , a mai declarat Gorghiu.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

O delegație oficială a Republicii Indonezia a fost în vizită la CCIA Timiș

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a primit vizita unei delegații oficiale a Republicii…

15 minute ago

Circulația feroviară între Timișoara și Lugoj ar putea fi oprită total în această vară

Vara acestui an ar putea aduce închiderea totală a traficului feroviar pe ruta Timișoara –…

37 de minute ago

Ghiroda investește în mobilitate verde! Vehicul de 1,8 milioane lei pentru întreținerea infrastructurii și protecția mediului

Comuna Ghiroda face un pas concret în direcția mobilității durabile, prin achiziția unui vehicul de…

2 ore ago

Când ți-e dor de un premier mediocru

Sistemul care preferă confortul în locul performanței Cel mai durabil produs al politicii românești nu…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 1 aprilie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 01.04.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Cristian Anton, omul lui Sorin Grindeanu, îşi va petrece noaptea după gratii. Peste 500.000 de euro au fost găsiţi de procurorii DNA în casa sa

Cristian Anton, șeful Autorității Rutiere Române (ARR), a fost reținut de procurorii anticorupție pentru 24…

12 ore ago