Economic

Noutăţile din domeniul legislaţiei muncii vor fi dezbătute la Timişoara

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş oferă mediului de afaceri local un nou seminar dedicat legislaţiei muncii. Evenimentul va avea loc pe 25 februarie.

CCIAT în colaborare cu serviciile publice deconcentrate din teritoriu, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, organizează anual sesiuni de informare și instruire a firmelor cu privire la reglementări europene și naţionale în diferite sectoare de activitate: codul muncii, fiscalitate, mediu, securitatea la incendii, sănătate publică, sanitar-veterinar, protecția consumatorilor, altele. În 2019, au fost organizate 11 astfel de seminarii, la care au fost prezenți peste 650 de agenți economici.
Programul de anul acesta debutează cu seminarul de instruire al angajatorilor privind modul concret de aplicare a noilor acte normative intrate în vigoare în 2020, organizat în parteneriat cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş, sub genericul: Legislaţia Muncii 2020.
Seminarul are loc în data de 25 februarie, ora 10.00, în Sala Europa a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT din Timişoara.
Vor fi abordate următoarele teme: Prevederile OUG nr. 114/2018 privind salariul minim în construcții – 3000 lei; Modificarea Legii nr. 52/2011 privind unele activități cu caracter ocazional desfășurate de către zilieri; O.G. nr. 25/2014 privind detașarea și încadrarea străinilor pe teritoriul României; Legea nr. 53/2003, republicată; Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activitaţii de telemuncă; Legea nr. 16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale; Legea nr. 319/2006 a securitaţii şi sănătăţii în muncă.
Seminarul este susținut de specialiști ai ITM Timiș, vor fi prezenţi Pavel Kasai, Inspector Șef, Ileana Tomoioagă, Inspector Șef Adjunct Relații de Muncă, Anton Francisc Szasz, Inspector Şef Adjunct Securitate şi Sănătate în Muncă, Natalia Enii, Expert IT
Participarea firmelor membre ale CCIA Timiș este gratuită. Termenul de confirmare a participării este 24 februarie 2020.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

2 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

4 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

6 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

6 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

6 ore ago