Economic

Ministrul Transporturilor cere terminarea lucrărilor la Centura Sud înainte de termen/VIDEO

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, vrea ca finalizarea lucrărilor să fie realizată în termenul de maxim doi ani conform contractului. El a vizitat şantierul şi cere implicare maximă, atât din partea constructorului, dar şi a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Bani sunt, dă asigurări Bode, acum trebuie lucrat. Acesta este îndemnul pe care ministrul Transporturilor l-a emis după vizita pe şantierul Centurii Sud.

„Am cerut antreprenorilor să intensifice ritmul de lucru în condițiile în care avem banii necesari pentru plata lucrărilor. Dar vreau să văd și de la CNAIR, de la managerii de proiecte, o mai mare implicare, deoarece astfel unele din problemele apărute se pot rezolva mai repede și lucrările pot să fie terminate chiar înainte de termen”, a anunţat Bode, după vizitarea şantierului.

Termenul de doi ani pentru terminarea lucrărilor trebuie respectat, mai spune acesta.

„Am avut ocazia, la Timișoara, în vizita pe șantierul Variantei Ocolitoare Sud a municipiului, unul dintre cele mai noi obiective de investiții pentru care la finalul lunii martie 2020 am emis ordinul de începere al lucrărilor, să mă asigur că antreprenorul are un ritm susținut al activității. În 2 ani, conform contractului, acest proiect trebuie finalizat și am convingerea că cele două părți implicate, CNAIR si antreprenor, vor face echipă bună pentru atingerea obiectivului asumat”, a mai anunţat Bode.

Avansul aferent lucrărilor de construcţie a fost deja plătit, spun oficialii CNAIR. Mobilizarea găsită pe şantier din partea construtorul italian este considerată bună.

“Astăzi am văzut o mobilizare bună pe șantier. Sperăm să o țină tot așa și să crească numărul de utilaje și de lucrători. Proiectul are sursă de finanțare din fonduri europene, ceea ce este foarte important, iar noi, Compania, i-am asigurat și plata avansului.  De săptămâna viitoare vor fi aici și consultantul, inginerul, DRDP Timișoara, și cu toții vor lucra astfel încât proiectul să nu stagneze, să nu ne mai oprim din cauza unor avize sau relocării utilităților. Și aici, ca și la celelalte proiecte în derulare, am solicitat colegilor mei și antreprenorilor să facem un parteneriat, o echipă, astfel încât să ne respectăm calendarele asumate și să finalizăm proiectele începute”, a declarat Mariana Ioniță, Directorul General al CNAIR.

Antreprenorul care realizează execuția Variantei de Ocolire Timișoara Sud, în lungime de 25,69 km, este compania TIRRENA SCAVI S.p.A.

Valoarea contractului pentru construcția VO Timișoara Sud este de 272.432.921,95 lei fără TVA. Durata de realizare a acestui contract este de 30 luni, din care 6 luni pentru activitatea de proiec-tare și 24 luni pentru execuția lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor este de 120 luni.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

9 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

9 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

11 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

11 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

15 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

15 ore ago