Politica

„Ţinutul Secuiesc” adoptat tacit în Camera Deputaţilor controlată de majoritatea „patriotică” PSD, ALDE, Pro România

Camera Deputaților a adoptat tacit un proiect de lege care prevede acordarea autonomiei pentru Ținutul Secuiesc. Camera Deputaţilor este condusă de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, aflându-se sub controlul alianţei “patriotice” PSD-ALDE-Pro România. Proiectul prevede că Ţinutul Secuiesc va avea preşedinte, iar limba maghiară devine oficială.

Proiectul a fost elaborat de doi deputați UDMR și a fost depus la prima cameră în 23 decembrie. Data la care s-a împlinit termenul constituțional pentru dezbatere și vot a fost 25 martie 2020, iar consultarea publică ar fi putut avea loc până la 7 februarie.

Proiectul a primit aviz negativ de la Consiliul Legislativ, dar și de la Consiliul Economic și Social și un punct de vedere negative de la Guvern. Cu toate acestea, proiectul a fost adoptat ca urmare a depășirii termenului de 45 de zile în care putea fi supus la vot. Proiectul a fost înaintat către Senat, care este for decizional.

Preşedinte al Camerei Deputaţilor este preşedintele PSD, Marcel Ciolacu. Camera este controlată în acest moment de o majoritate care se intitulează “patriotică”, fiind formată din PSD, ALDE şi Pro România.

Printre altele, proiectul arată că Ținutul Secuiesc poate deveni regiune autonomă cu personalitate juridică în cadrul României, iar limbile maghiară și română vor fi folosite în instituțiile publice de cetățenii domiciliați în Ținutul Secuiesc.

De asemenea, inițiativa prevede că Ținutul Secuiesc poate avea președinte cu un mandat de patru ani dar și autorități locale – un Consiliu Scaunal, un Consiliu Comunal, Consiliu Orășenesc, Consiliu Municipal și primar.

Conform proiectului adoptat de Camera Deputaților, Ținutul Secuiesc este delimitat astfel: ”Teritoriul regiunii autonome cuprinde actualele judeţe Covasna şi Harghita, precum şi scaunul istoric Mureş (Marosszék) care aparţine judeţului Mureş. Scaunele sunt teritorii tradiţionale secuieşti:

  1. a) Scaunul Kézdi (Kézdiszék), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Târgu Secuiesc(Kézdivásárhely),
    b) Scaunul Orbai (Orbaiszék), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Covasna(Kovâszna)
    c) Scaunul Sepsi (Sepsiszék), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Sfântu Gheorghe (Sepsiszentgyörgy)
    d) Scaunul Ciuc (Csíkszék), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Miercurea Ciuc (Csikszereda)
    e) Scaunul Odorhei (Udvarhelyszék), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Odorheiu Secuiesc (Székelyudvarhely)
    f) Scaunul Gheorgheni (Gyergyószék), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Gheorgheni (Gyergyószentmiklós)
    g) Scaunul Mureş (Marosszék), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Târgu Mureş (Marosvásárhely)
    h) Scaunul Micloşoara-Brăduţ (Miklósvár-Bardoc) (Miklósvár-Bardocszék), care cuprinde localităţile aparţinătoare, având reşedinţa la Baraolt (Barót)”.

Aici puteti vizualiza proiectul de lege

cd.670_19

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

3 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

5 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

7 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

7 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

7 ore ago