Politica

Ben Oni Ardelean neagă vehement că ar fi făcut “poza secolului” şi promite că îl va depista pe “vinovat”

Deputatul PNL de Timiş Ben Oni Ardelean susţine că nu el a făcut fotografia în care Ludovic Orban şi mai mulţi membri ai Guvernului sunt surprinşi fumând şi consumând alcool în cabinetul premierului. Informaţia în acest sens a apărut “pe surse” în ziarul Adevărul.

Răsturnare de situaţie. Dacă iniţial s-a spus că fotografia devenită virală în care Ludovic Orban şi mai mulţi miniştri apar fumând şi consumând alcool fără măşti de protecţie ar fi fost făcută de Ionel Dancă, purtător de cuvânt al Guvernului şi şeful Cancelariei premierului, în spaţiul public a aăarut o altă versiune. Potrivit unor surse ale ziarului Adevărul, poza ar fi fost făcută de deputatul de Timiş Ben Oni Ardelean.

„I-am cumpărat un tort şi apoi am stat la o bere. Au fost şi unii liberali care au cerut funcţii, dar au fost refuzaţi. Unul dintre ei, mare susţinător al familie tradiţionale, a făcut pe ascuns poza. Nu se numără printre apropiaţii premierului în PNL, ba dimpotrivă, e în tabără adversă”, a declarat o sursă guvernamentală pentru Adevărul, fiind vizat Ardelean. În articol se mai arată că, în momentul realizării fotografiei, în încăpere se mai aflau Ionel Dancă, miisitrul Agriculturii, Adrian Oros şi Ben-Oni Ardelean.

Parlamentarul de Timiş dezminte categoric această informaţie dată “pe surse”, menţionând, din start că au fost mult mai multe persoane în încăpere

“E o minciună ordinară. Au fost vreo 40 care s-au perindat pe acolo, unii fiind clar adversari ai lui Orban. Şi nu mă las până nu voi afla cine a făcut fotografia”, a declarat Ardelean pentru deBanat.

 

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

5 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

7 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

9 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

9 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

9 ore ago