Invatamant

UMF Timişoara face eforturi pentru evitarea îngheţării anului. Admiterea, în forma clasică

Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara, spre deosebire de principalele două unităţi de învăţământ superior din oraş, rămâne fidelă modului clasic de admitere. De asemenea, instituţia menţine şi proba teoretică şi cea practică a sesiunii de examinare, dar se analizează încorporarea celei de a doua în acelaşi moment cu partea teoretică.

Prin intermediul rectorului Octavian Creţu, UMFT a anunţat o serie de măsuri prin intermediul cărora să se evite îngheţarea anului universitar.

Asociaţia Universităţilor de Medicină şi Farmacie din România, a adoptat prin consens un set de acţiuni destinate evitării îngheţării anului universitar, la solicitarea autorităţilor statului român, în contextul pandemiei de COVID-19.

Susţinerea tuturor activităţilor de examinare (examinare practică, colocvii şi examinare teoretică) aferente semestrului al doilea din anul universitar 2019-2020 la distanţă, prin intermediul instrumentelor on-line. În paralel, se propune amânarea calendarului sesiunii de examinare pentru a permite adaptarea metodologiei şi organizarea unor simulări destinate familiarizării studenţilor cu platforma şi metoda de examinare on-line. Astfel, sesiunea de examinare teoretică se va desfăşura între 15 iunie şi 12 iulie 2020. Examenul practic, în situaţia în care se va susţine ca examen distinct, va putea fi susţinut în perioada 1 – 14 iunie 2020. Va exista posibilitatatea încorporării examenului practic în proba teoretică, susţinerea fiind simultană cu aceasta în perioada 15 iunie – 12 iulie 2020, în conformitate cu procedura specială ce va fi elaborată în acest sens şi publicată după aprobarea de către Senatul Universitar, pe site-ul instituţiei.

Examenul de admitere în ciclul universitar de licenţă se va desfăşura în mod clasic, simultan la toate universităţile de medicină şi farmacie din România în data de 26 iulie 2020, cu respectarea strictă a măsurilor de distanţare fizică şi de protecţie a candidaţilor, cu suplimentarea spaţiilor de desfăşurare a concursului.

Examenul şi susţinerea licenţei au fost amânate pentru luna septembrie, la toate universităţile de medicină şi farmacie din România. Atât examinarea cât şi susţinerea lucrării se vor desfăşura în funcţie de situaţia epidemiologică şi reglementările de la acea dată, fie în format clasic, fie la distanţă, prin intermediul instrumentelor on-line. Amânarea licenţei pentru luna septembrie la toate universităţile de medicină şi farmacie din România s-a impus din cauza imposibilităţii sosirii la timp şi în condiţii de siguranţă a studenţilor aflaţi în aceste momente în străinătate. În acelaşi timp, din cauza sistării activităţii didactice la nivelul spitalelor, o mare parte din studenţi nu au putut întocmi baza de date  necesară realizării părţii speciale a lucrării. Suplimentar, în sprijinul finalizării lucrării de licenţă, s-a decis prelungirea termenului depunerii până la data de 15 iulie 2020 precum şi posibilitatea elaborării părţii speciale a lucrării sub formă de review, metaanaliză, analiză comparativă sau analiză critică a datelor din literatură (fără a exista limitarea calificativului pentru aceste tipuri de lucrări).

Conducerea executivă a universităţii va propune Senatului Universitar, cu caracter excepţional pentru anul universitar 2019-2020, promovabilitatea în anul următor de studiu cu maxim 15 credite restante, inclusiv pentru trecerea din anul al 3-lea în anul 4.

Având în vedere situaţia excepţională în care învăţământul românesc se află în contextul pandemiei de COVID-19 vă îndemn să dăm dovadă de responsabilitate în implementarea acestor măsuri necesare, astfel încât să trecem cu bine, împreună, peste această situaţie dificilă.

 

Share
Published by
Daniela Stoian

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

10 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

14 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

17 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

18 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

18 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

18 ore ago